Puiu Diaconescu, fostul vicepreşedinte al PNL Gorj, nu înţelege de ce liberalii gorjeni încă îl susţin pe Marian Jean Marinescu pentru un nou mandat de europarlamentar. Analistul politic a declarat că reprezentantul PNL la Bruxelles a uitat unde este Gorjul pe hartă şi nu şi-a respectat promisiunile de acum 4 ani. Diaconescu a mai spus că Marinescu este remunerat foarte bine faţă de ceea ce oferă organizaţiilor care l-au sprijinit. “Au fost alţii cu el în teren, şi eu, şi la Crasna, şi la Novaci, şi la Roşia, şi peste tot. A promis ceva şi nu s-a ţinut de cuvânt, 4 ani nu a mai dat pe aici. A venit acum să ceară din nou un mandat, cu 15.000 de euro. Poate a făcut ceva pentru PNL şi pentru ţară, la Bruxelles, nu pot să-i fac eu o caracterizare, dar vreau să spun că el este un om trimis acolo politic şi Gorjul, acum 4 ani, şi-a pierdut timpul două luni de zile în precampanie şi campanie”, a declarat, la Acces TV, Diaconescu. Fostul liberal a mai spus că a avut de pătimit pentru că şi-a exprimat opinia vizavi de Marian Jean Marinescu, iar în PNL Gorj meritele nu i-au fost recunoscute, cel din urmă fiind şi motivul plecării. “M-au calomniat, m-au înjurat, m-au făcut ca la uşa cortului, mare ruşine. … Am avut cele mai bune rezultate ca şef de colegiu, nu mi s-a spus niciodată ‘mulţumesc’, n-am cerut nimic de la PNL, am susţinut pe toată lumea, am fost mediator între preşedintele partidului şi oamenii din partid şi din afară. Am avut pretenţia măcar să mi se mulţumească pentru această muncă”, a continuat acesta.