Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a anunțat intensificarea acțiunilor ce vizează comercializarea produselor specifice perioadei pascale.
Astfel, potrivit reprezentanților entității de control, au fost întreprinse, într-o singură zi, 114 acțiuni de verificare, în toată țara, aplicându-se amenzi contravenționale în valoare totală de 380.000 lei.
Acestor măsuri, li s-au adăugat până acum și oprirea definitivă de la comercializare a tuturor ouălor sparte sau cu termenul de valabilitate depășit, precum și oprirea temporară a prestării de servicii, până la remedierea deficiențelor a unui magazine și a unui raion specializat din altul
Nereguli constatate la comercializarea ouălor:
Dintre cel mai des întâlnite nereguli, de către comisarii ANPC:
-
Neconcordanțe între prețul de la raft și cel de la casa de marcat
-
Comercializarea unor ouă cu data durabilității minimale depășită
-
Comercializarea unor ouă fără data durabilității minimale menționată pe coajă
-
Comercializarea unor ouă sparte, cu excremente de pasăre pe coajă sau în ambalaje deteriorate, așezate alături de cele conforme
-
Utilizarea unor spații de depozitare improprii cu rugină, scurgeri de conținut
-
Expunerea la vânzare a ouălor în vitrine frigorifice neigienizate sau deteriorate
-
Nerespectarea regimului de temperatură indicat de producător pentru ouă crude sau fierte și vopsite
-
Comercializarea de ouă vrac, fără afișarea informațiilor de caracterizare prevăzute în lege (referitoare la calitate, greutate, metoda de creștere a păsărilor etc.) sau a prețului acestora, la raft
-
Lipsa certificatului/autorizației de producător
-
Comercializarea unor ouă fără documente de proveniență a mărfii
-
Deficiențe privind regimul promoțiilor.