Atenție! Se dau, în continuare, amenzi pentru încălcarea prevederilor ordonanțelor militare

Premierul Ludovic Orban a anunțat că persoanele care nu respectă măsurile impuse prin ordonanțele militare vor fi, în continuare, sancționate. Acesta a precizat că amenzile revin la valorile anterioare (între 100 și 500 de lei), după ce OUG prin care li s-a mărit cuantumul a fost declarată neconstituțională de CCR.

Primul ministru a subliniat că sancțiunile au fost majorate în ideea că oamenii se vor gândi de două ori înainte să încalce măsurile impuse de autorități.

Noi am mărit amenzile pentru a crește gradul de conformare la reguli. Faptul că s-a luat această decizie a CCR nu înseamnă că nu se mai dau amenzi, numai că se dau amenzile la nivelul anterior Ordonanței de Urgență. Dacă a fost declarat neconstituțional un articol, declararea ca neconstituțional poate să fie interpretată ca o revenire la vechile amenzi. Când vom avea și motivarea vom înțelege cu adevărat care sunt toate consecințele legale”, a declarat premierul.

Șeful executivului a mai spus că se va face o analiză ce va viza amnistia amenzilor acordate conform ordonanței declarate neconstituțională.

Volume 90%

 

Articolul precedentNu e liniște în Bănie: Cîrțu și Papură au plecat de la CS Universitatea
Articolul următorA fost numită noua conducere a Spitalului Județean din Târgu Jiu