Au făcut testări în bășcălie! Un singur jucător de la Pandurii confirmat cu Covid-19

Ape tot mai tulburi la clubul fanion al fotbalului din Gorj, Pandurii Târgu Jiu. Deși s-au tot anunțat soluții salvatoare, hrană pentru suporterii care așteaptă lihniți fiecare bob de speranță, un nou scandal, național de această dată, scoate în evidență, a mia oară, crunta realitate. 

Formația Pandurii Târgu Jiu nu a debutat, sâmbătă, în sezonul 2020/2021 al Ligii 2, reprezentanții clubului anunțând că gorjenii au nu au putut face deplasarea la București, pentru meciul cu Metaloglobus, în condițiile în care șapte jucători au fost confirmați cu COVID-19, iar testele altor doi sportivi au ieșit neconcludente.

Clubul Pandurii Târgu Jiu a efectuat, din nou, testarea tuturor jucătorilor din lot pentru COVID-19, conform <<Protocolul medical de desfășurare a competițiilor>>,  cu o zi înaintea plecării echipei la meciul oficial din prima etapă a Ligii a doua. Rezultatele testelor au fost primite vineri, când lotul convocat pentru acest meci se afla în autocar pentru deplasarea la Bucureşti, atunci luându-se decizia revenirii în cantonamentul echipei a întregului lot, după ce a fost anunţată Direcţia de Sănătate Publică Gorj.

Pentru că rezultatele testelor COVID -19 a şapte dintre componenţii lotului au fost pozitive, iar în cazul altor doi jucători rezultatele au fost neconcludente, s-a luat decizia unei noi testări care a fost programată sâmbătă dimineaţă, între timp jucătorii pozitivi fiind izolaţi de restul lotului conform prevederilor normelor în vigoare prevăzute de protocolul medical”, a transmis, sâmbătă, clubul gorjean.

Cum o scăldăm la FRF?

După cum se poate observa, mesajul este clar și fără echivoc: s-au efectuat testările, așa cum se cere la carte, iar în urma acestora au fost confirmate șapte cazuri de Covid-19, în timp ce în cazul a doi jucători situația nu este clară. Încă de vineri seara, sursele Jienii.ro semnalau că la Direcția de Sănătate Publică Gorj nu a fost înregistrat niciun caz de infecție cu noul coronavirus în lotul echipei Pandurii, asta și pentru că nu s-au efectuat testele ce certifică prezența virusului în organism, și anume RT-PCR.

Situația fost pusă pe tapet, a doua zi, de Federația Română de Fotbal, for care la sfârșitul comunicatului referitor la meciul FC U Craiova – Ripensia (amânat din cauza infectărilor cu Covid-19) a făcut precizări și despre situația clubului Pandurii.

 

De asemenea, partida Metaloglobus – Pandurii Tg. Jiu, care trebuia să se dispute sâmbătă, de la ora 11:00, nu a mai fost programată deoarece clubul gorjean nu a dovedit că a efectuat teste RT-PCR, așa cum prevede atât Ordinul comun emis de MTS și MS, cât și Protocolul medical de desfășurare al competițiilor. Cazul va fi judecat de Comisia de Disciplina a FRF”, a transmis entitatea fotbalistică.

Comunicatul de la Casa Fotbalului nu lasă loc de interpretări: ”clubul gorjean nu a dovedit că a efectuat testele RT-PCR, așa cum prevede Ordinul comun emis de Ministerul Tineretului și Sportului și Ministerul Sănătății, cât și Protocolul medical de desfășurare al competițiilor”.

Testare ”la ofertă”, real un singur jucător confirmat

Sâmbătă dimineața, jucătorii de la Pandurii au fost testați de Direcția de Sănătate Publică, iar, pe surse, rezultatele au ajuns și la noi. Surpriză, un singur sportiv a fost confirmat cu noul coronavirus. Acesta este un tânăr de 18 ani, din Târgu Jiu.

Unul singur, potrivit surse medicale, repetăm, la ora redactării neexistând date din partea DSP Gorj.

De neînțeles, conducerea clubului Pandurii a efectuat o testare care ar arăta dacă AI FOST infectat cu Covid-19, nu dacă virusul este în organism.

Spitalul Județean de Urgență Târgu Jiu oferă, contra sumei de 80 de lei, posibilitatea cetățenilor de a afla dacă AR FI AVUT noul coronavirus. Concret, se recoltează o probă de sânge și se depistează nivelul de anticorpi SARS-Cov-2. Acest procedeu NU stabilește dacă o persoană este infectată și NU este recomandat de Direcțiile de Sănătate Publică.

Confirmarea Covid-19 se face în urma testului molecular RT-PCR al cărui tarif perceput de Spitalul Județean este de 300 de lei. Clubul Pandurii NU a urmat această cale, singura, iar consecințele sunt așteptate în viitorul apropiat.

Articolul precedentGorj: A găsit-o moartă. Polițiștii au cerut sprijinul medicilor legiști
Articolul următorAlin Văcaru, sigur că Pro România va avea un vicepreședinte la Consiliul Județean