Austeritatea blochează proiecte: Se amână schimbarea betonului amprentat

Primarul din Târgu Jiu, Marcel Romanescu, a anunțat că din cauza ”bugetului sărăciei” este nevoit să amâne câteva proiecte pe care și le propusese pentru anul 2019. Edilul a subliniat că aștepta un buget de 8 milioane de lei, dar municipiului i-au fost alocate doar 1,2 milioane de lei. Intenția de a înlocui pavimentul din beton amprentat, cel care consumă sume mari anual pentru cârpeli, nu se va concretiza anul acesta. Primarul a precizat că în acest caz se va încerca asigurarea banilor necesari întocmirii proiectului.

”Doream ca pe bugetul Primăriei Târgu Jiu să cumpăr trei utilaje pe care ulterior să le pun la dispoziția Edilitara. O mașină pentru măturat bulevardele principale, una pentru cartiere, o utilitară, dotări de care Edilitara avea nevoie. Din păcate, va trebui să le scoatem din bugetul pe 2019. Sunt și alte investiții pentru care am alocat doar o parte din finanțare. Mă refer, de exemplu, la străzile din Iezureni (asfaltarea lor n.red.). Acolo am împărțit pe două loturi, trei străzi care sunt deja licitate și la care nu poți renunța. La acelea asigurăm finanțarea. Mai era un lot de două străzi proiectate, pentru care vom face astfel încât să asugurăm finanțare anul acesta și anul viitor”, a spus Romanescu.

Acesta va purta discuții cu liderii partidelor reprezentate în consiliul local pe modul în care va fi împărțit bugetul.

Articolul precedentAmendă de 2 miliarde de lei pentru muncă la negru
Articolul următorConcurență fantastică: 36 de candidați pentru un post la Poliția Locală Târgu Jiu