Avertisment! România va trebui să înapoieze banii europeni dacă nu va finaliza proiectele la timp

Siegfried Mureşan, deputat în Parlamentul European, a arătat că există termene clare pentru depunerea proiectelor și realizarea obiectivelor prinse în Planul Național de Redresare și Reziliență, care ar urma să fie finanțate cu bani europeni prin Mecanismul de redresare și reziliență.

Acesta a subliniat că, „nu există o listă de excluziune, nu există investiţii care să nu poată să fie finanţate din start”, dar România trebuie să se aplece, prioritar, către rezolvarea problemelor ce țin de infrastructură.

Termene bătute-n cuie

Toate investiţiile, toate proiectele trebuie depuse şi trebuie să înceapă până cel târziu la 31 decembrie 2023. Toate investiţiile trebuie să fie încheiate până la 31 decembrie 2026. Dacă la 31 decembrie 2026 nu am încheiat o investiţie pentru care am primit banii, atunci va trebui să dăm banii înapoi. Nu doar că va trebui să finalizăm investiţia din alte surse, ci va trebui să dăm banii înapoi, de aceea este foarte important ca acum Guvernul României să adopte cât mai repede forma finală a Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă, să îl depună la Comisia Europeană, să înceapă implementarea şi să înceapă investiţiile. Legislaţia este adoptată la nivel european, acum mingea este în terenul tuturor guvernelor statelor membre să-şi finalizeze planurile, să le depună la Comisia Europeană”, a avertizat Mureşan.

Articolul precedentConsiliul Județean și-a propus, din nou, reabilitarea Casei Tineretului din Târgu Jiu
Articolul următorA murit spionul Ion Mihai Pacepa