După câteva zile mai suportabile ca nivel al valorilor termice, se întoarce canicula. Sunt estimate viitoare temperaturi de 37 grade Celsius, chiar și mai mari, așa cum a anunțat, duminică seara, Elena Mateescu, directorul Administrației Naționale de Meteorologie.
”Săptămâna viitoare, de joi, temperaturi în creștere, care să se apropie din nou de pragul unei zile de caniculă 34-36 de grade. Se întoarce canicula.
Din 18 iulie valul de căldură se va putea intensifica, și este posibil să consemnăm perioade frecvente consecutive cu valori posibil peste 37 de grade Celsius. Zonele cele mai afectate, la început partea de vest a țării, apoi și sudul și sud-estul țării’‘, a precizat, la Antena 3, directorul ANM.