Pavel Badea, director al clubului sportiv al Universității din Craiova, entitate aflată într-un parteneriat cu clubul lui Mihai Rotaru, și-ar dori ca businessmanul să angajeze un om de fotbal care să se ocupe de echipă.
Poziția fostului jucător al Științei vine după ce Ionuț Lupescu a declarat public că la Craiova nu s-a mai câștigat niciun titlu și din cauza lui Rotaru și a stilului acestuia de a conduce gruparea din Bănie.
”Este o doză de realitate în ceea ce spune Ionuț Lupescu. Pentru că Mihai Rotaru, în ultimii ani, a centrat, a driblat, a dat cu capul, a finalizat, ca să fim un pic răutăcioși.
Însă, nu putem să-l acuzăm de Rotaru pentru, să zicem, anumite nereușite ale echipei. Pentru că el, din punct de vedere al patronului, a făcut ceea ce trebuia să facă.
A investit resurse financiare importante, a organizat clubul din punctul de vedere al managementului profesionist.
Din punctul meu de vedere, sunt plusuri, dar sunt și minusuri.
Revenind la ce a spus Ionuț, i-am spus-o și eu domnului Rotaru și nu prea îi convine acest lucru. I-am spus că patronul trebuie să rămână la ceea ce reprezintă patronul.
El trebuie să-și angajeze un om din fotbal care să implementeze ideile lui, ale patronului, pentru a da posibilitatea clubului să se dezvolte.
Decizia lui a fost aceea de a se ocupa astfel de management.
Până la urmă sunt banii lui și face ceea ce crede că este bine din punct de vedere al clubului’‘, a spus, la DigiSport, Badea.