Bărbat bolnav de SIDA, tocmai eliberat din penitenciar, a mușcat un polițist

Un bărbat de 36 de ani, infectat cu HIV, tocmai eliberat din penitenciar, a mușcat un polițist, duminică, în județul Constanța. Persoana în cauză se deplasa cu un tren, și cum nu avea bilet de călătorie, nici nu purta mască de protecție respiratorie, conductorul a cerut sprijinul polițiștilor. La vederea oamenilor în uniformă, suspectul a devenit agresiv și a încercat să îi lovească, iar când s-a trecut l-a încătușarea sa a reușit să muște un lucrător MAI.

Evenimentul a fost relatat de Sindicatul Europol.

 

Totul s-a întâmplat astăzi (duminică n.red.) când polițiștii din cadrul Secției Regionale de Poliție Transporturi Constanța, în apropierea stației CF Medgidia, au fost solicitați de șeful de tren pentru a-i acorda sprijin deoarece în tren se află o persoană fără mască de protecție și fără bilet.

La vederea colegilor noștri, bărbatul în cauză a refuzat să se legitimeze și a devenit violent, motiv pentru care s-a impus conducerea sa la sediul Postului de poliție TF Medgidia.
La coborâre, în momentul în care a fost încătușat, a încercat să îi lovească pe polițiști, reușind să îl muște pe unul dintre ei de antebrațul stâng.

Individul în cauză are 36 de ani, este infectat cu virusul HIV, iar în cursul zilei de astăzi tocmai ce fusese eliberat din Penitenciarul Poarta Albă, unde a executat o condamnare de 1 an și o lună pentru furt.
La acest moment, bărbatul este cercetat pentru comiterea a două infracțiuni, una de ultraj și cea de-a doua de transmitere a sindromului imunodeficitar dobândit, asta în cazul în care nu este și purtător al virusului Covid-19”, au transmis sindicaliștii.

 

Articolul precedentTârgujianca Denisa Tîlvescu, un nou rezultat de excepție. Romanescu propune premierea ei
Articolul următorPrinși cu un mistreț împușcat