Baschet: CSM Târgu Jiu, victorie în fața CSM Miercurea Ciuc

Baschetbaliștii CSM Târgu Jiu au reușit un joc bun în primul meci din Grupa Albastră. Gorjenii au întâlnit sâmbătă seara, la Târgu Jiu, CSM Miercurea Ciuc, formație pe care au învins-o, scor 85-77. Harghitenii au început bine partida, reușind să câștige primul sfert, scor 17-22, dar elevii lui Claudiu Alionescu au revenit și s-au impus până la final, 20-17; 23-18; 25-20. Urmează o pauză competițională pentru baschetbaliștii CSM Târgu Jiu, perioadă în care oficialii clubului încearcă să organizeze un meci amical cu un adversar din Grupa Galbenă.