Baschet fete U15: Gorjencele de la CSM Târgu Jiu au făcut spectacol în Ardeal! Fetele s-au calificat în semifinala Turneului Valoare

Trei victorii din trei meciuri disputate obținute de CSM Târgu Jiu U15 în cadrul Grupei I a Turneului Final Grupa Valoare B Baschet fete desfășurat, în aceste zile, la Dej, județul Cluj.

Tinerele sportive antrenate de Laurențiu Răuț au învins CSU Cluj Napoca, scor 38-27, a urmat o victorie în fața Sportului Studențesc, scor 72-50, după care au închis grupa cu un succes clar în jocul cu CSM Mediaș, scor 60-22.

În urma acestor rezultate, sâmbătă, 2 martie, de la ora 17:00, gorjencele vor disputa o semifinală a Turneului Valoare, cu câștigătoarea jocului dintre CSS Gloria Arad și ACS Hoya KSE Târgu Secuiesc.

 

Echipa pregătită de Laurențiu Răuț a trecut de CSU Cluj Napoca, scor 38-27, în primul meci al turneului. A fost o partidă care s-a desfășurat într-o notă de dominare a echipei lui Laurențiu Răuț. Gorjencele au început excelent turneul, cu o victorie în fața unei echipe destul de puternice. Defensiva a fost punctul forte al echipei noastre în meciul cu ardelencele de la Cluj. CSM Târgu Jiu și-a continuat jocul bun și în meciul doi, contra bucureștencelor de la Sportul Studențesc. Oltencele au controlat fără probleme partida și s-au impus la peste 20 de puncte, scor 72-50. Cu un moral excelent după două victorii clare, CSM Târgu Jiu a câștigat și confruntarea cu CSM Mediaș. La capatul unui meci dominat categoric, gorjencele s-au impus cu 60-22. Astfel, cu cele trei victorii obținute, CSM Târgu Jiu a câștigat Grupa 1 și s-a calificat în semifinalele competiției. Tinerele baschetbaliste ale clubului nostru au intrat în lupta pentru locurile 1-4 la acest turneu și indiferent de ceea ce se va întâmpla în ultimele două zile la Dej, CSM Târgu Jiu va termina Campionatul Național între primele 12 echipe din România la această categorie de vârstă”, relatează csmtargujiu.ro.

 

 

LOT CSM TÂRGU JIU:

Iulia Rădulea, Maria Zamfirescu Rădulea, Iulia Bâtoancă, Carla Deaconu, Teodora Sarcină, Ilinca Oproiu, Bianca Bliduți, Iulia Merișescu, Miruna Bălășoiu, Ariana Folcuț

Antrenor: Laurențiu Răuț

Articolul precedentBaschet – Liga Națională, sâmbătă: CSM Târgu Jiu – SCM Craiova, meciul ambițiilor oltenești
Articolul următorMinistrul Agriculturii: APIA a deblocat plățile către fermieri