Băsescu ar vrea alegeri anticipate: În timpul mandatului meu, oamenii politici au fost mai raționali

Traian Băsescu, fost președinte al României, și-ar dori modificarea Constituției, astfel încât posibilitatea de a organiza alegeri anticipate să fie mult simplificată.

N-am ajuns niciodată ca președinte într-un asemenea blocaj, pentru că și oamenii polticii, în timpul mandatului meu, au fost mai raționali. Aici discutăm de iraționalitate, adică fiecare a pus condiții în așa fel încât să nu ai nicio soluție. Unul nu vrea cu PSD, altul nu vrea decât.. ce condiții mai pune, președintele nu vrea cu AUR, și uite așa toți pun condiții care fac imposibile o soluție. Noi suntem într-o situație în care în orice stat democratic, constituția permite organizarea de alegeri anticipate. Avem o constituție care trebuie modificată, noi nu avem acest instrument de deblocare politică, care se numește alegeri anticipate”, a spus Băsescu. 

Articolul precedentLudovic Orban: Când președintele ajunge un pericol pentru țară, el trebuie demis. Dan este în derivă, nu mai are motor, nu mai are cârmă
Articolul următorPeiu (AUR): Nu suntem în negocieri pentru formare guvernului. Astea sunt fumuri