Bătaie în centrul Craiovei! Utrașii din Peluza Sud, reglare de conturi cu ”Nordul”

Presa din Craiova a relatat despre incidente violente petrecute sâmbătă seara în centrul orașului, ”între suporterii din Peluza Nord și cei din Peluza Sud”. Aceștia s-au bătut pe străzile municipiului, chiar în zona zero. Se pare că scandalul a fost generat de o postare pe facebook a celor din Peluza Nord, cei ce susțin CSU. Ultrașii din Peluza Sud, dedicați FCU, au aflat că membri ai ”Nordului” așteaptă apropierea meciului dintre CSU și Viitorul la un suc și ar fi mers să ceară explicații pentru cele scrise. Potrivit unor surse, au mai fost cazuri în care jandarmii au păzit terasele pentru a nu exista astfel de conflicte. Întâlnirea celor două tabere s-a soldat cu violențe, dar, potrivit IPJ Dolj, nimeni nu depusese plângere până aseară. Totuși, polițiștii au deschis un dosar penal în care se fac cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii publice, urmând să fie identificate persoanele implicate.

Articolul precedentPatru primari PNL s-au prezentat în fața lui Dăncilă
Articolul următorAccident! Trei persoane au fost transportate la spital