Birou Electoral Central a validat, joi, şase candidaturi la alegerle prezidenţiale din acest an.
Astfel, Biroul Electoral Central pentru alegerea Preşedintelui României din anul 2024 (BEC) a anunțat că, în şedinţa de joi, a adoptat următoarele decizii:
- Decizie privind înregistrarea candidaturii şi a semnului electoral ale doamnei ELENA-VALERICA LASCONI la alegerile pentru Preşedintele României din anul 2024;
- Decizie privind înregistrarea candidaturii şi a semnului electoral ale domnului CĂLIN GEORGESCU, candidat independent la alegerile pentru Preşedintele României din anul 2024;
- Decizie privind înregistrarea candidaturii şi a semnului electoral ale domnului NICOLAE-IONEL CIUCĂ la alegerile pentru Preşedintele României din anul 2024;
- Decizie privind înregistrarea candidaturii şi a semnului electoral ale domnului HUNOR KELEMEN la alegerile pentru Preşedintele României din anul 2024;
- Decizie privind înregistrarea candidaturii şi a semnului electoral ale domnului MIRCEA-DAN GEOANĂ, candidat independent la alegerile pentru Preşedintele României din anul 2024;
- Decizie privind înregistrarea candidaturii şi a semnului electoral ale doamnei DIANA IOVANOVICI-ŞOŞOACĂ la alegerile pentru Preşedintele României din anul 2024;
- Decizie privind respingerea înregistrării candidaturii independente a domnului MIRON COZMA la alegerile pentru Preşedintele României din anul 2024.
Potrivit deciziei BEC, Miron Cozma a depus, în termen, doar o cerere de admitere a candidaturii independente. În decizie se precizează că Miron Cozma a susţinut că lista susţinătorilor necesară în vederea înregistrării candidaturii la alegerile pentru preşedintele României din anul 2024 a fost lăsată în custodia Autorităţii Electorale Permanente şi a Biroului Electoral Central pentru alegerea Preşedintelui României din anul 2019 şi a precizat că aceasta cuprinde 311.436 de semnături organizate în 50 de dosare. Astfel, a solicitat valorificarea acestei liste din 2019, iar BEC a precizat că lista susţinătorilor depusă la scrutinele precedente nu poate reprezenta îndeplinirea condiţiei prevăzută de lege. De asemenea, Miron Cozma nu a depus, pe lângă lista susţinătorilor, nici declaraţia de acceptare a candidaturii, declaraţia de avere, declaraţia de interese, declaraţia pe propria răspundere în sensul că a avut sau nu calitatea de lucrător al Securităţi sau de colaborator al acesteia.