Gigi Becali, patronul FCSB, este convins că va fi victorios din nou împotriva oltenilor de la FCU Craiova, reamintind că Adrian Mititelu că nu a câștigat niciodată împotriva lui. Partida FCSB – FCU Craiova este programată duminică, 12 noiembrie, de la ora 21:00.
”Eu cu Mititelu suntem ultimii mohicani din generația aia a noastră de acum vreo 16-17 ani, iar atunci eram vreo cinci-șase patroni cu echipe bune de tot. Dar chiar și așa, Mititelu tot nu m-a bătut niciodată, nici când îl avea în mare formă pe Florin Costea, iar eu știu cât vrea el să câștige în fața mea. Și nu o să mă bată nici acum.
Știți de ce? Nu o să îi lăsăm să își facă jocul. Nu o să îi lăsăm să își facă ei jocul lor de posesie. Ei îl au la mijloc pe Achim ăla, care chiar dacă e mai lent, desenează bine pe teren cu pasele lui. Achim le leagă jocul. Le-am văzut meciul lor direct. Mă refer la meciul Craiovelor, iar Craiova lui Mititelu a fost mai bună față de Craiova lui Rotaru, dar știți de ce? A avut posesie mai bună. Ăia lui Rotaru alergau după minge, dar mingea era mai mult pe la cei de la FCU. De aia au și avut mai multe ocazii de gol. Dar cu noi nu o să le meargă. Ce părere am de Chițu? E mai bun și mai în formă ca în perioada în care era la Hagi, dar să știți că eu nu am nevoie la FCSB de un tip de atacant ca Chițu. Mie îmi trebuie unul mai bun decât Compagno. Mie îmi trebuie un tanc, să sparg apărările și să aibă peste 1.90 m. Voi știți că eu vreau jucători de peste 1.90 m în centrul apărării și acolo sus pe postul de pivot. Apropo de apărare, se vede la FCU că nu îl mai are pe Duarte. Au luat multe goluri, nu? Trebuie să câștigăm neapărat acest meci. Nu e loc de niciun pas greșit după ce am pierdut cu Rapidul”, a spus, pentru ProSport, patronul FCSB.