C.S. Universitatea Craiova a câștigat, vineri seara, în deplasarea de la Mediaș, și oltenii ajung pe prima treaptă a clasamentului, cu patru victorii consecutive sub conducerea italianului. După meci, tehnicianul s-a arătat mulțumit de victoria obținută, însă le-a reproșat jucătorilor modul în care au tratat anumite perioade din joc.
„Accidetarea lui Bălașa nu ne-a destabilizat, pentru că Uros Cosic a jucat foarte bine. Nu e vorba că nu am abordat bine meciul. Am vorbit despre adversari, dar asta nu s-a văzut în începutul meciului. Chiar dacă nu am jucat așa cum ne-am propus în unele momente am avut ocazii foarte bune. Și adversarii au avut, au lovit bara… Nu a fost un meci foarte frumos, dar este important faptul că am câștigat. Nu am ținut mingea așa mult, ținând cont că Gazul a avut un jucător mai puțin pe teren spre final. Trebuia să plimbăm mai mult mingea, să jucăm mai mult pe benzi. Până la urmă a ieșit bine și puteam câștiga la o diferență mai mare. Chiar dacă Gaz Metan a jucat bine, eu cred că noi am meritat victoria. Am ratat mult și asta mă cam îngrijorează. E foarte important că suntem la cea de-a patra victorie consecutivă“, a declarat, la Digi Sport, Cristiano Bergodi.