Bomba lui Cristoiu: Mihai Gâdea, candidatul PSD pentru prezidențiale

Jurnalistul Ion Cristoiu a anunțat că Mihai Gâdea ar putea fi candidatul Partidului Social Democrat la alegerile prezidențiale. Dezvăluirea a fost făcut în emisiunea ”Gândurile lui Cristoiu”, unde s-a mai precizat că realizatorul de emisiuni de la Antena 3 a fost testat în sondaje interne și chiar ar avea șanse să câștige.

”Din sursele pe care le am eu și vă dau această știre, este, s-ar putea să fie domnul Mihai Gâdea. Se lucrează de mai mult timp, ca și în cazul lui Rareș. Puțină lume știe că în cazul lui Rareș Bogdan s-a lucrat vreo două luni în sondaje. Sondajele, am înțeles, că îl dau ca un candidat care nu e om din PSD. Cred, după părerea mea, că invitarea USR-iștilor face parte dintr-o strategie de a-și îmblînzi adversarii. Sigur că dumneavoastră sunteți uimită și vă uitați la mine. Eu cred că va candida și ar putea să câștige”, a spus, potrivit Mediafax, jurnalistul.

Acesta a mai precizat că Mihai Gâdea este sprijinit în cursa pentru Cotroceni de Adrian Năstase.

”După părerea mea, domnul Năstase l-a propus și de aia s-a dus la Viorica Dăncilă. Domnul Năstase a anunțat că trebuie să fie cineva din societatea civilă. După părerea mea, acesta este Mihai Gâdea, se lucrează de mai mult timp la sondaje. Și tot după părerea mea, are șanse foarte mare să câștige, pentru că pe de o parte este patriarhul PSD-iștilor, electoratului PSD. Nu e Tăriceanu. Electoratul PSD nu are încredere în Tăriceanu”, a continuat Cristoiu.

 

Articolul precedentExtraordinar! La 87 de ani, în tribună, la Cluj, pentru Pandurii!
Articolul următorTârgu Jiu: O grădiniță se va muta într-o fostă centrală termică