La loc comanda! Romanescu îi dă de gol pe pesedişti: Au dat jumătate din strada Ciocârlău lui Sarcină!

Reprezentanţii Partidul Social Democrat Gorj au încercat să îşi atribuie meritele proiectului european de 24 de milioane de euro pentru modernizarea transportului în comun din Târgu Jiu, semnat zilele trecute de primarul Marcel Romanescu, şi au reuşit să readucă în atenţia cetăţenilor o problemă care nu îi avantajează sub nicio formă. După ce, printr-un comunicat, social-democraţii au clamat paternitatea demersurilor, viceprimarul Adrian Tudor a reierat poziţia partidului, luni, 16 decembrie.

Proiectele care sunt semnate acum au fost viziunea consilierilor PSD şi a lui Florin Cîrciumaru”, a spus liderul PSD Târgu Jiu.

Aceste poziţionări l-au determinat pe primarul Romanescu să reacţioneze, arâtând că PSD nu viza, real, niciun proiect, pentru că municipalitatea înstrăinase o bună parte dintr-o stradă din muncipiu, condiţie în care nu era posibilă concretizarea demersului pomenit.

Înainte de a depune proiectul pe mandatul meu, deci proiectul a fost depus pe mandatul meu, am aflat că strada Ciocârlău era pe terenul domnului Sarcină. Deci strada Ciocârlău, jumătate din acea stradă care astăzi este prinsă în acel proiect de finanţare europeană era în proprietatea domnului Sarcină. Deci nu se pot lăuda cu acest proiect, fiindcă ei, în afară de a dona terenul unor potentaţi ai vremii, nu au au făcut nimic altceva. Eu nu puteam să depun acest proiect dacă rămâneam cu cadastrele şi cu titlurile de proprietate date de PSD. Asta este informaţia care ar putea să le dea suficient de multe motive să înţeleagă că nu au făcut nimic, ba dimpotrivă, dacă nu rezolvam la timpul respectiv problema cu domnul Sarcină, să putem recupera o stradă care era, cumva, inventariată în domeniul public. Nimeni nu poate să-mi spună că strada aia şi podul de la Artego n-ar fi trebuit să fie în domeniul public. Am aflat, cu stupoare, la momentul în care trebuia să depun documentele, că jumătate era pe un teren privat, pe terenul domnului Sarcină, şi mă gândesc, de multe ori, cum s-ar fi făcut investiţii acolo, cum au ajuns să prevadă în aces proiect o stradă care era în domeniul privat. Eu a trebuit, la vremea aceea, să găsesc, forţat de împrejurări, cea mai bună soluţie, în aşa fel încât să trec în domeniul public acel teren ca să pot să depun acel proiect. Dacă mergeam strict pe ce făcuse PSD-ul înainte, acel proiect de 24 de milioane de euro nu era nici depus şi nici aprobat!”, a replicat primarul Romanescu.

 

Articolul precedentAdversar din Spania! CFR Cluj va juca împortiva unei echipe la care a evoluat Ilie Dumitrescu
Articolul următorDezinteres maxim! Spitale din Gorj amendate din cauza lipsei curăţeniei