Derogare pentru Turceni și Rovinari de la conformarea la noile standarde europene de mediu privind producția de energie pe cărbune. Neobținerea acesteia ar însemna o oprire pe o perioadă de șase luni pentru fiecare grup din Oltenia. Doru Vișan, secretar de stat în Ministerul Energiei, a precizat că autoritățile vor încerca să obțină o păsuire pentru cele două termocentrale din Gorj. Directorul general al Complexului Energetic Oltenia, Sorinel Boza, spune că prevederile noului regulament au fost deja contestate în justiție de către EuraCoal, asociație a ”industriei” cărbunelui din întreaga Europă. Totodata, managerul CEO crede că data conformării în 2021 ar putea fi respectată. ”Data conformării, 17 august 2021, se poate respecta, dar în condițiile în care va trebui să oprim 3,4,5 grupuri, prin rotație, pe an. Dar acest lucru va cauza un vid de energie, asta înseamnă peste 1000 MW. Transelecrtrica va analiza. Decizia de siguranță aparține DEN, noi suntem pregătiți, dacă SEN poate să facă față și fără 4 grupuri ale noastre pe an, noi ne conformăm. Vom contracta un credit estimat la 200 de milioane de euro, nu avem altă posibilitate. Eu cred că vom reuși”, a spus Boza, telefonic, la Tele 3.