Bugetul municipiului Târgu Jiu este axat pe investiții

Bugetul pe anul 2021 al Primăriei Târgu Jiu este axat pe investiții. Municipalitatea va aloca nu mai puțin de 5 milioane de euro pentru cofinanțarea unor proiecte, fie că este vorba de cele europene, PNDL sau investiții prin CNI. Totodată, trebuie achitat TVA-ul în cazul unor achiziții, așa cum se va întâmpla în cazul celor 11 troleibuze noi care vor ajunge anul acesta, caz în care se va acoperi aproximativ un milion de euro tot din bugetul orașului.

Bugetul este realizat în primul rând pentru dezvoltarea Municipiului Târgu Jiu, pentru investiții. Cea mai mare parte din suma care va fi alocată în bugetul Municipiului Târgu Jiu va fi defalcată pe trei capitole. În primul rând asigurarea cofinanțării la proiectele europene, și vorbim de sume destul de mari pentru fondurile europene, pentru cofinanțare este vorba de aproximativ 2 milioane de euro pe care doar din bugetul local, pentru acesta an, trebuie să le să le alocam. Pe de altă parte, este alocarea fondurilor de la bugetul local pentru cofinanțarea proiectelor pe PNDL. Încă un milion și jumătate de euro pe PNDL și proiectele pe care le avem prin Compania Națională de Investiții aprobate, la fel, încă două milioane de euro, deci în mare parte din cei aproximativ 6 milioane de euro pe care avem alocați pe zona de investiții aproximativ 5 milioane se duc pe partea de cofinanțare proiecte cu finanțare”, a precizat primarul Romanescu.

 

Dincolo de acestea, orașul mai are și alte nevoi, parte din ele încercând să fie rezolvate în 2021.

 

Rămânem cu un milion de euro și încercăm să deschidem noi șantiere. Unul dintre aceste șantiere este cel care se realizează în zona Plopilor a cărei valoarea este undeva la două milioane de lei. Am mai lăsat o rezervă pentru eventualele probleme care ar putea să apară pe reparațiile de la unitățile de învățământ, în jur de două milioane de lei. În comparație cu ultimii patru ani de zile solicitările nu mai sunt chiar atât de mari pentru că investim permanent, astăzi, vorbim doar de mijloacele pe care le mai avem de realizat în unitățile de pe raza municipiului Târgu Jiu”, a mai arătat edilul șef. 

 

Articolul precedentGorjul, incidență sub 1 la mie. Prefectul preconizează un Paște fără restricții
Articolul următorANRE, amenzi de 1,1 milioane de lei aplicate principalilor furnizori de energie electrică