Cadrele didactice primesc vouchere în valoare de 1.500 de lei

Roxana Mînzatu, vicepreședinte al Comisiei Europene, a anunțat că profesioniștii din sistemul de educație vor primi 1.500 de lei, sub formă de vouchere.
220.000 de profesioniști din educație vor primi câte 1.500 de lei din fonduri europene.
Cadrele didactice din învățământul preuniversitar și universitar vor beneficia de un sprijin financiar în valoare de 1.500 de lei per persoană, sub formă de voucher.
Măsura este posibilă după ce am aprobat o realocare de 65 de milioane de euro în cadrul Programului Educație și Ocupare (PEO), finanțat prin Fondul Social European Plus.
Cum pot fi utilizate voucherele:
minimum 65% din sumă trebuie alocată participării la cursuri de formare profesională, stabilite de Ministerul Educației și Cercetării;
pentru achiziționarea de cărți și materiale de specialitate;
 – pentru alte cheltuieli necesare desfășurării activităților educaționale, direct legate de procesul de predare.
Uniunea Europeană investește în calitatea educației. Pentru a face față transformărilor rapide din societate, este esențial să ne asigurăm că profesorii care formează generațiile viitoare au acces la resurse moderne și competențe actualizate”, a transmis Mînzatu.
Articolul precedentVot în Senat: Cine ar urma să fie exceptat de la neplata primei zile de concediu medical
Articolul următorScurt protest la UM Sadu