Cancelarul Austriei ne-a sfidat și la București: Nein Schengen!

Cancelarul Austriei Karl Nehammer a transmis, pe rețeaua de socializare X, chiar în timp ce se afla în România, că poziţia Austriei rămâne clară şi neschimbată, respectiv că sistemul Schengen nu funcţionează în prezent, prin urmare nu poate fi extins.

Reamintim, în discursul rostit la Congresul PPE desfăşurat la București nu a făcut nicio referire la acest subiect.

În mesaj, cancelarul a făcut trimitere și la companiile austriece, despre care spune că ”sunt puternic implicate în România şi creează multe mii de locuri de muncă”, dar şi despre faptul că ”mulţi cetăţeni români lucrează în profesii de asistent medical în Austria şi sprijină persoanele care au nevoie de îngrijire”.

 

România este un partener important al Austriei. Companiile noastre sunt puternic implicate în România şi creează multe mii de locuri de muncă acolo. Mulţi cetăţeni români lucrează în profesii de asistent medical în Austria şi sprijină persoanele care au nevoie de îngrijire. În acelaşi timp, am vorbit şi foarte deschis despre obiecţiile austriece faţă de extinderea rapidă a spaţiului Schengen. Poziţia Austriei rămâne clară şi neschimbată: sistemul Schengen nu funcţionează în prezent, prin urmare nu poate fi extins”, a scris Nehammer pe X.

Articolul precedentFotbal: Cine televizează meciurile România – Irlanda de Nord și România – Columbia
Articolul următorMeteo: Temperaturile cresc, dar doar pentru câteva zile