Gigel Capotă rămâne la conducerea Spitalului Județean de Urgențe Târgu Jiu. Chirurgul Gheorghe Neață a fost notat cu 6,36 la proiectul de managment și 6,42 la evaluarea calităților manageriale, iar Adrian Grecu a obținut 6,30 la proiect și 6,30 la evaluarea calităților manageriale. Cei doi pretentenți la șefia SJU, după retragerea lui Capotă, nu au reușit, astfel, să obțină nota minimă 7, situație în care la conducerea unității rămâne actualul manager interimar. Surpriză, într-un interviu acordat la Radio Infinit, Gigel Capotă sugerează că nu ar spune nu unei noi participări la un nou concurs, asta în condițiile în care procedura va fi reluată. ”O să îmi reanalizez poziția pe care o am în societate cu referință la așa-zisele probleme de natură juridică, dar intenția mea a fost, oricum, clară. Am foarte multe proiecte în derulare, nu pot să nu continui acum activitatea, pentru că, lăsând la o parte că sunt eu sau oricare altul, dar noi, echipa managerială, suntem implicați prin natura funcției în procesul de contractare cu casa, care este principala noastră sursă de venituri”, a declarat actualul interimar, arătând că nu are de gând să plece din spital, așa cum se discutase la un moment dat. Întrebat dacă va mai candida, în situația în care concursul va fi reluat, Capotă a lăsat să se înțeleagă că este interesat: ”Există și această posibilitate. Decizia o voi lua la momentul respectiv”.