Captură record la intrare în România, prin Oltenia: Milioane de țigări depistate de polițiștii de frontieră

Captură de proporții a polițiștilor de la Punctul de Trecere a Frontierei Bechet. Un cetățean bulgar a încercat să introducă în România, fără să declare, 236.000 de pachete cu țigări.

Poliţiştii de frontieră din cadrul  Punctului de Trecere a Frontierei Bechet au descoperit în urma unui control efectuat asupra unui ansamblu rutier condus de un cetățean bulgar, cantitatea de 4.720.000 de țigarete (236.000 pachete de țigări), pentru care șoferul nu a putut  prezenta documente de provenienţă. Întreaga cantitate de ţigarete, estimată la o valoare de aproape 5 milioane de lei, a fost indisponibilizată de către polițiști, iar persoana în cauză este cercetată pentru săvârșirea infracțiunii de contrabandă.

La data de 25.02.2024, în jurul orei 23.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Bechet, s-a prezentat la intrarea în țară, la volanul unui ansamblu rutier, un cetățean bulgar în vârstă de 37 de ani, care transporta, conform documentelor de însoțire a mărfii, produse de patiserie refrigerate din Grecia în România.

În baza analizei de risc, polițiștii de frontieră au solicitat desigilarea și efectuarea unui control amănunțit asupra mijlocului de transport, ocazie cu care au fost descoperite în interiorul compartimentului marfă, ascunse prin metoda capac, în spatele produselor de patiserie, mai multe cutii ce conțineau o cantitate semnificativă de țigarete.

În urma inventarierii, a rezultat cantitatea de 4.720.000 de țigarete (236.000 pachete de țigări), pentru care șoferul bulgar nu a putut prezenta documente de provenienţă.

Întreaga cantitate de ţigarete, estimată la o valoare de 4.720.000 lei, a fost indisponibilizată de către polițiști în vederea continuării cercetărilor, iar față de persoana în cauză a fost întocmită lucrare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă, conform art. 270 din Legea 86/2006, urmând ca, la finalizarea cercetărilor, să fie propuse soluții legale prin unitatea de parchet”, a transmis Poliția de Frontieră. 

 

IMAGINI:

 

Articolul precedentMinistrul Finanțelor: UE ne permite șapte ani pentru ajustarea deficitului
Articolul următorSenatul a votat creșterea valabilității permiselor de conducere