Fostul şef de la IPJ Gorj, Viorel Caragea, îl consideră pe Cosmin Morega terminat din punct de vedere politic. Caragea a declarat, la Radio Infinit, că Morega nu are niciun viitor în organizaţia locală de la Motru, pentru că PSD nu şi-a dorit să câştige Primăria, iar formaţiunea politică are “planuri” similare şi la viitoare bătălie electorală. Caragea a spus că fostul primar al municipiului, Dorin Hanu, face şi desface la Motru, iar Morega trebuie să-şi caute serviciu, pentru că nu are viitor în politică.
“Să-şi caute serviciu sau să se unească cu Gigel Jianu. Hanu l-a faultat pe faţă pe Cosmin Morega şi îl faultează în continuare. Nu poţi să mişti în front, pentru că eşti supus austriac în PSD-ul ăla. Nu ai nicio valoare în faţa lui Hanu şi în faţa acelor talibani. Eşti în cadere, dacă Hanu rămâne acolo la următoarele alegeri să zici «săru`mâna» dacă mai iei consilier”, a tunat Caragea.
Cei doi interlocutori au convenit că scindările din PSD au dus la pierderea alegerilor, şi din cauza faptului că 8 candidaţi la Primărie s-au rupt de social-democraţi. Mai mult, Morega a sugerat că în partid există mulţi profitori, care îşi văd doar interesul. “Să nu creadă cineva că nu am simţit şi eu anumiţi oameni care s-au făcut că muncesc în timpul campaniei. Din păcate, o mare parte din ei încă mai sunt pe lângă noi şi mimează că iubesc PSD-ul. Iubesc doar anumite funcţii”, a declarat Morega la postul de radio.