Catedre salvate: Ministerul a redus numărul de elevi la clasă

Numărul elevilor din clasele de liceu (început de ciclu) se va reduce începând cu anul şcolar 2021-2022. Astfel, în loc de 28 de elevi, clasele pentru filiera tehnologică și învățământul profesional (inclusiv dual), precum şi pentru filiera vocațională (profil sportiv, teologic, pedagogic şi învățământul liceal de artă) vor avea 24 de elevi. Pentru filiera teoretică numărul se va reduce de la 28 la 26 de elevi. Ordinul Ministerului Educației a fost oficializat la sfârşit de săptămână, dar efectele sale se vor cunoaşte din următorul an şcolar.

Inspectoratele şcolare vor transmite până la data de 1 februarie 2021 la Ministerul Educaţiei proiectele planurilor de școlarizare revizuite conform noilor reglementări, în vederea fundamentării cifrei de școlarizare pentru învățământul preuniversitar de stat. Această măsură se constituie într-un pas concret în direcția României Educate”, a transmis Ministerul Educaţiei.

Potrivit unor estimări din sistem, prin această decizie, la nivel național, s-ar salva sute de clase. Temerea unor cadre didactice este că de decizie vor profita școlile cu notorietate, unități care vor transfera masiv, situație în care unele clase vor funcționa cu 15 elevi, iar altele cu 30.

Articolul precedentGorj: A crescut numărul amenzilor în weekend
Articolul următorDe ce nu vrea Șumudică să antreneze la Craiova, echipa lui Mihai Rotaru