Ministrul interimar al Muncii, Dragoș Pîslaru, spune că România să fie retrogradată la „junk” dacă nu adoptă noua lege a salarizării. Totodată, acesta le transmite salariaților din Educație și Sănătate: ''sumele prevăzute în actualul proiect al legii salarizării sunt maximul pe care România și-l permite în acest moment'' „Ce am...
Mario Găman, antrenorul CSM Târgu Jiu, crede, înainte cu câteva zile de debutului unui nou sezon al Ligii a III-a, 2026/2027, că rezultatele echipei pe care o pregătește vor fi superioare celor înregistrate în trecut. ''Ușor, ușor creștem'', spune tehnicianul, având încredere în unitatea și valoarea grupulu. ''Ușor-ușor creștem. Grupul...
Aurică Țicleanu, unul dintre marii fotbalițști ai Craiovei Maxima și ai României, a fost. joi seara, printre micuții de la Parângul Bumbești Jiu, copii care practică fotballul, cu gândul la viitoare frumoase rezultate. Însoțit de Marius Borcan, lider de sindicat la UM Sadu implicat în viața echipei din nordul...
  Compania de stat Romgaz, cel mai mare producător și operator de înmagazinare de gaze naturale din România, anunță că, pentru furnizarea de gaze către populație, primele oferte vor fi lansate în decembrie anul acesta, cu livrări de la 1 aprilie 2027. "Pentru furnizarea de gaze către populație, primele oferte vor...
Surse media transmit că România nu va închide la 31 august, conform PNRR, grupul de 330 MW de la Turceni, din cadrul CE Oltenia, singurul rămas în funcțiune în centrală. Ministerul Energiei urmează să transmită Comisiei Europene că, pe fondul situației dificile prin care trece sistemul energetic acum, dar și...
Vântul a fost, sâmbătă seara, principalul furnizor de energie electrică al României. Potrivit datelor Transelectrica. la ora 22:47, eolienele generau 2.459 MW, 37% din totalul producției de 6.646 de megawați (MW). Pe locul al doilea s-a situat energia hidro, obținută în hidrocentrale, cu 1.321 MW (aproape 20%), urmată din hidrocarburi...
Șanse de furtuni, sâmbătă, în sudul României, anunță pagina de meteorologie Climatologie și Prognoze Globale. În Oltenia, posibilitatea apariției precipitațiilor este mai mare duminică, până la prânz. ”În a doua zi a sfârșitului de săptămână, temperaturile urcă din nou cu câteva grade în Câmpia de Vest care ajunge la 32-33...
CSM Târgu Jiu s-a calificat miercuri, 5 august, în Turul III al Cupei României la fotbal, după ce a învins, scor 2-0 (1-0), în deplasare, FC Păușești-Otăsău. Jocul s-a dispputat pe terenul de la Pietrari-Vâlcea. Dubla lui Florin Șantia (min. 32 și 56) a decis soarta calificării. Mario Găman: A...
CSM Târgu JII a terminat la egalitate cu Craiova II, ''satelitul'' primei echipe a lui Mihai Rotaru, scor 1-1 (0-1), într-un joc de verificare disputat sâmbătă pe terenul III din Complexul Sportiv Municipal. Doljenii au deschis scorul, în minutul 26, prin Mihai Ninaci, iar gorjenii au egalat în finalul meciului,,...
Un bărbat de 73 de ani, din Bumbești Jiu, Gorj, a fost băgat în arest după ce și-ar fi agresat soția, în vârstă de 68 de ani. Scandalul ar fi pornit după ce ar fi dispărut cârnații din garnița cu untură. ''La data de 30 iulie 2026, polițiști din cadrul...