Primăria Municipiului Târgu Jiu, prin Direcția Publică de Protecție Socială, informează cetățenii că, în perioada următoare, vor fi distribuite 196 de carduri pe suport electronic pentru mese calde, persoanelor cu vârsta de peste 75 de ani și beneficiarilor de indemnizație socială pentru pensionari sau alte drepturi plătite prin casele...
Autorităţile publice locale pot angaja zilieri. Măsura se găsește într-o lege apărută, săptămână trecută,  în Monitorul Oficial. Este vorba despre legea 242/2020, care prevede că autoritățile locale pot fi, alături de firme, persoane fizice autorizate ori întreprinderi familiale, beneficiare ale muncii lucrătorilor sezonieri.  Remuneraţia se stabilește prin negociere directă...
Sfârșit de an cu probleme serioase puse pe tapet la Primăria municipiului Târgu Jiu. Primarul Marcel Romanescu intenționează înființarea a două noi Servicii (parcări și ANL), dar și o reașezare a instituției. În timp ce la departamentele nou înființate vor ajunge persoane care nu prea au obiectul muncii, este...
Victor Popescu, ministrul Economiei, neagă zvonurile care preconizează un lockdown în luna decembrie. Aflat în izolare, după infectarea cu SARS-CoV-2, acesta a transmis că guvernul nu va impune o carantină generală, nici după alegerile parlamentare, nici în 2021. ''Este foarte important să avem grijă de sănătatea noastră și a celor...
Municipalitatea târgujiană a luat măsuri pentru o bună desfășurarea a activităților în Piața Centrală și Piața 9 mai. Luni seara s-au efectuat operațiuni de dezinfectare și igienizare, fiind, totodată, amenajate mese pentru producătorii care își comercializau marfa în spații închise (sectoarele Lactate și Flori). ''Curățenie generală, dezinfectare și asigurarea de...
Ministru Finanțelor, Florin Cîțu, a exclus creșterea taxelor în 2021, așa cum vehiculează reprezentanții Partidului Social Democrat. Liberalul a mai precizat că nu se ia în calcul un acord cu Fondul Monetar Internațional. „Eu nu răspund în fața PSD, ci în fața românilor, şi românilor le-am arătat că noi chiar...
Ramona Nodea este de luni administratorul public al Primăriei Târgu Jiu. Numirea acesteia a fost făcută printr-o dispoziție a primarului Marcel Romanescu. Angajată în cabinetul edilului-șef, Nodea poate coordona reorganizarea primăriei și a direcțiilor de specialitate. Celor doi viceprimari le revin atribuții ce țin de coordonarea Direcției Tehnice (Bogdan...
Guvernul pregătește o schemă de ajutor pentru sectorul HoReCa. Premierul Ludovic Orban a dezvăluit, duminică seara, la B1 TV, că se va compensa 20% din pierderea cifrei de afaceri pe 2020, raportat la 2019. „Zona HoReCa a fost foarte afectată, dar și aici, pe lângă măsurile pe care le-am adoptat,...
Cristian Tănase, purtătorul de cuvânt al Ministerului Educației și Cercetării, a anunțat că elevii nu vor mai susține teze în acest an. Potrivit acestuia, va exista „o evaluare sumativă”, decizia fiind luată în urma consultării cu factorii implicați în procesul educaţional. „În urma consultării cu toţi actorii educaţionali, efectuată de către...
Primarul din Târgu Jiu, Marcel Romanescu, cere organismelor abilitate să nu închidă piețele agroalimentare, ca măsură împotriva răspândirii noului coronavirus. Reamintim, la nivel central s-a vehiculat închiderea piețelor, unele voci arătând că o asemenea restricție nu le-ar viza pe cele în aer liber, ci doar pe cele care funcționează...