O propunere legislativă depusă în Senat urmărește stabilirea a două valori pentru punctul-amendă, una pentru pensionari și alta pentru angajați. Potrivit Avocatnet. ro, în condițiile în care valoarea punctului-amendă pentru pensionari va fi mai mică decât valoarea acestuia pentru oamenii activi, cei ieșiți la pensie vor primi amenzi mai...
Jandarmul Gheorghe Mârza, cel supranumit ''Burebista'', a încetat din viață miercuri, 9 mai 2018. Voința de fier a omului care părea de o veșnicie în structurile Jandarmeriei de la Bumbești Jiu a făcut că o boală cruntă să se recunoască învinsă de mai multe ori. După pensionare, ani de...
O femeie internată la Secția Psihiatrie a Spitalului Județean de Urgență Gorj este căutată de polițiști după ce a fugit din spital. Pacienta, în vârstă de 37 de ani, din Rovinari, a plecat voluntar din unitatea spitalicească și nu a mai revenit. ''La spital s-au deplasat polițiștii, care au...
Panică în cartierul craiovean Craiovița Nouă, un obiect necunoscut a străpuns, marți seara, parbrizul unui autoturism. Căzut din cer, obiectul metalic are o lungime de aproximativ 30 de centimetri, iar polițiștii din cadrul IPJ Dolj s-au deplasat la fața locului unde au efectuat cercetări. Se pare că este vorba...
Învăţământul liceal şi grupa mare din învăţământul preşcolar devin obligatorii până cel mai târziu în 2020, grupa mijlocie până cel mai târziu în anul 2023, iar grupa mică până în anul 2030. De asemenea, frecventarea învăţământului obligatoriu poate înceta la 18 ani. Asta poate stabili o propunere legislativă adoptată...
Meteorologii Centrului European pentru prognoze spun că este foarte posibil să avem în față cea mai călduroasă vară după 1981. Pronosticul meteorologilor pentru intervalul mai-iunie a influențat, încă de pe acum, prețul cerealelor, ceea ce poate conduce la creșterea prețului la alimente. Culturile agricole din sudul țării suferă, deja,...
Un echipaj SMURD și unul de la Seviciul Județean de Ambulanță Gorj au intervenit, marți după-amiază, la un accident de circulație care s-a produs pe raza localității Bălești. În evenimentul rutier au fost implicate două autoturisme, una dintre ale părăsind carosabilul și ajungând în șanț. Șoferul a suferit mai...
TVR.ro informează că este o chestiune de zile până când vom resimți o scumpire și mai mare a litrului de benzină și de motorină. Prețul barilului de petrol a ajuns pe piața americană la peste 70 de dolari, iar la Londra țițeiul se vinde cu mai mult de 75...
Neee, nu e cu prostii, doar poate cu proști și tâlhari. S-a umplut pământul și doar ropotele de aplauze generate de orgasmele impotenților naționali le mai acoperă. Să nu afle lumea, că nu e bine și nici elegant. Ședeți mumoși, Terenților, nu făceam referire la orgasmul ălă la care...
Senatul are în dezbatere un proiect prin care se dorește legiferarea plății amenzilor la jumătate în 15 zile lucrătoare, nu în 48 de ore, așa cum legea prevede în prezent. Inițiativa este susținută de 50 de parlamentari care spun că demersul este inspirat de practica din unele țări europene....