Garda de Mediu a reclamat penal conducerea Spitalului Județean de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava după ce șefii instituției medicale au făcut demersuri pentru distrugerea cuiburilor de ciori din copacii situați în curte. Anunțul a fost făcut, miercuri, chiar de managerul unității medicale, dr. Alexandru Calancea, în cadrul unei...
Copiii și juniorii de la cluburile sportive ar putea primi, lunar, 150 de lei dacă participă la competiții naționale și internaționale. Potrivit unui proiect de lege, stimulentul financiar va fi dat sub forma unor bonuri de valoare, valabile un an de la data emiterii. Tichetele lunare vor putea fi utilizate numai...
  Președintele american, Joe Biden, a declarat marţi că "nu are de gând" să se întâlnească cu Vladimir Putin la următorul summit al G20, forum programat să aibă loc la jumătatea lunii noiembrie, în Bali, Indonezia.   "Nu am de gând să mă întâlnesc cu el. Dar dacă, de exemplu, ar veni...
Ministerul Apărării Naționale dezminte, din nou, zvonurile ce anunță pregătiri pentru mobilizarea rezerviștilor și nu doar a lor, în contextul războiului din Ucraina. ''Revin speculațiile nefondate cu privire la așa-zise <<pregătiri pentru mobilizarea rezerviștilor>> În spațiul online circulă documentul din imagine, reprezentând o adresă trimisă de Direcția de Sănătate Publică a...
  Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, luni, prognoza meteo pentru intervalul 10 – 23 octombrie 2022. Specialiștii anunță o scădere a temperaturilor începând de marți, urmând ca vremea să se încălzească săptămâna viitoare. OLTENIA: În Oltenia, în prima zi a intervalului, media temperaturilor maxime va fi de 19 – 20 de...
 Președintele Agenției Naționale de Administrarea Fiscală (ANAF), Lucian Heiuș, anunță că inspectorii din subordinea sa s-au îndreptat spre marii evazioniști, nicidecum nu vânează micii întreprinzători. Șeful Fiscului spune că urmărește creșterea gradului de colectare, iar verificări se fac inclusiv la multinaționale.   ''Eu am spus, când am preluat mandatul de președinte...
  Ministrul PSD al Apărării, Vasile Dîncu, retransmite că în cazul militarilor nu este vorba despre pensii speciale, iar sistemul pensiilor nu se va schimba, în sensul reducerii acestora. ''În niciun caz nu se va schimba sistemul de pensii în sensul acesta. Am o luptă pe două paliere în acest moment,...
  Președintele Partidului Mișcarea Populară, europarlamentarul Eugen Tomac, transmite că Guvernul României se împrumută cu cei mai scumpi bani din UE. Acesta precizează că pe parcursul acestui an ne-am împrumutat cu 10 miliarde de euro, în condițiile în care UE ne pune la dispoziție zeci de miliarde de euro. Totodată,...
  Corina Crețu, europarlamentar și prim-vicepreședinte Pro România, a dezvăluit că a fost diagnosticată cu cancer la sân.   CONFESIUNEA... ''Am decis în final să vorbesc. Nu vreau să dramatizez pentru că nu e cazul. Dar articolul de mai jos mi-a dat curaj sa transmit un mesaj pe care îl aveam în suflet...
Ministrul Agriculturii, Petre Daea, transmite că prețul produselor agroalimentare din piețe reflectă respectul față de muncă. Oficialul guvernamental a fost prezent, sâmbătă, la Slatina, acolo unde a vizitat standurile cu legume, fructe şi preparate tradiţionale de la ''Zilele Recoltei''. "Preţurile sunt preţuri din respect pentru muncă (...) pentru că, dacă...