Mihai Rotaru, acționarul principal al CSU Craiova, a refuzat o ofertă consistentă, primită, în această iarnă, pentru fundașul Denil Maltonado. Potrivit lui Mihăiță Pleșan, în prezent impresar, boss-ul trupei din Bănie nu a vrut să-l de pe jucătorul din Honduras deși i s-au oferit 1,5 milioane de euro într-o...
Adrian Porumboiu (74 de ani) crede că FCSB va deveni campioană la finalul acestui sezon. Fostul patron al FC Vaslui apreciază că trupa lui Gigi Becali nu va avea probleme în play-off.
„De departe, FCSB. Vorbim foarte serios și fără niciun fel de glumițe, FCSB are cea mai bună echipă...
CSM Târgu Jiu a terminat la egalitate cu H.C. Minaur Baia Mare, scor 29-29 (15-14), duminică seara, pe teren propriu, într-un meci din cadrul etapei a XVIII-a a Ligii Florilor.
Handbalistele antrenate de Liviu Andrieș au avut o evoluție bună în fața echipei de pe locul III al clasamentului, băimărencele...
Sorin Cîrțu, președinte de onoare la CSU Craiova, a fost nemulțumit după ce oltenii au scăpat printre degete victoria în meciul de la Botoșani. Acesta reclamă poziție de ofsaid la golul egalizator marcat de moldoveni, dar și un penalti neacordat după un fault comis asupra lui Oshima, în prima...
FC Botoșani și CSU Craiova au remizat, scor 2-2 (1-1), sâmbătă seara, în etapa a XXVIII-a a SuperLigii la fotbal.
Gazdele au deschis scorul prin Lopez, în minutul 34, dar avantajul lor a rezistat doar patru minute. Brazilianul Alisson Safira a egalat, cu o reușită superbă. După pauză, Safira l-a servit...
Fostul internațional Mihăiță Pleșan, actualul impresar a lui Ștefan Baiaram (22 de ani), atacantul CSU Craiova, susține că jucătorul său ar fi fost aproape de un transfer într-unul din campionatele puternice ale Europei.
„Baiaram a avut o ofertă concretă în perioada asta. De câțiva ani buni, e unul dintre cei...
Mirel Rădoi, antrenorul CSU Craiova, consideră că o calificare a FCSB în optimile Europa League ar fi benefică echipei sale, în perspectiva meciului direct.
"Dacă nu mă înşel, s-ar putea să fie exact înaintea de partida cu noi să fie următoarea etapă în Europa League. Pentru noi, cred că ar...
CSM Târgu Jiu întâlnește Minerul Lupeni, miercuri, 19 februarie, de la ora 12:00, pe terenul sintetic din Complexul Sportiv Municipal. Un nou joc de pregătire pentru cele două echipe, formația din Târgu Jiu caută un exercițiu util în compania unei trupe bine așezate, care vizează promovarea în Liga a...
Alisson Safira, atacantul CSU Craiova, a vomitat la pauza meciului cu Oțelul Galați, de vineri, a dezvăluit Vladimir Screciu, coechipierul său. De altfel, și Sorin Cîrțu a remarcat, după joc, o stare de oboseală la brazilian.
''A deschis mai mult jocul. (...) Mie îmi place Safira. L-am văzut și eu...
FCU Craiova a fost învinsă CSM Slatina, scor 1-2, (0-0), sâmbătă, în Bănie, în ultimul joc amical programat înainte de reînceperea ligii secunde.
Golurile oaspeților au fost marcate de Tudor Oltean și Kayondo Mahadi, iar Claudiu Bălan a punctat pentru gazde în finalul meciului.
FCU a început cu următoarea formulă:
Codruț Sandu...