Un sondaj SOCIOPOL, realizat la nivel național în perioada 8-17 ianuarie, arată că PSD și AUR sunt partidele care, în acest moment, ar obține cele mai bune scoruri la alegerile europarlamentare.    Astfel, PSD este creditat cu 29%, în timp ce AUR s-ar situa pe locul secund la o distanță de...
  Anchetatorii au extins cercetările în dosarul acordării în mod fraudulos a unor grade de handicap și a pensionărilor fictive pe caz de boală. Astfel, alți patru medici, doi din cadrul DGASPC Gorj, un oftalmolog şi un medic de familie, au intrat în vizorul procurorilor. Printre suspecți, și medicul oftalmolog...
  Anchetatorii au extins cercetările în dosarul acordării în mod fraudulos a unor grade de handicap și a pensionărilor fictive pe caz de boală. Astfel, alți patru medici, doi din cadrul DGASPC Gorj, un oftalmolog şi un medic de familie, au intrat în vizorul procurorilor. Printre suspecți, și medicul oftalmolog...
Potrivit Eurostat (Oficiul European de Statistică), rata anuală a inflaţiei în zona euro şi Uniunea Europeană a crescut în decembrie, comparativ cu noiembrie, iar România se numără printre ţările UE cu cea mai ridicată rata anuală a inflaţiei. În decembrie, rata anuală a inflaţiei în Uniunea Europeană a urcat la 3,4%, de...
  Ministerul Apărării Naționale va continua să desfășoare și în 2024 verificarea stadiului pregătirii populației, economiei și a teritoriului pentru apărare prin exerciții de mobilizare, care vor fi organizate în șase județe, au anunțat, marți, reprezentanții Armatei.   ''Perioadele și locurile de desfășurare ale acestor exerciții, precum și oportunitățile de documentare pentru...
Președintele PNL Gorj, Ion Iordache, conduce, prin interpuși, Complexul Energetic Oltenia și Minprest, a spus, invitat să comenteze situația din unitatea energetică, Bogdan Bejinaru, vice-primar din Târgu Jiu.   ''Tot ceea ce înseamnă CE Oltenia și societățile satelit, în special Minprestul, care este cea mai importantă, sunt conduse de oamenii domnului...
Transportatorii au protestat duminică, în două rânduri, și la Târgu Jiu, acțiuni ce au alăturat antreprenorii din Gorj din domeniu manifestărilor revendicative ce au loc la nivel național de mai multe zile. Oficial, la negocierile cu ministrul Finanțelor, transportatorii au cerut, printre altele:    - tratament fiscal identic pentru public și privat...
  Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a anunțat, vineri, că, în perioada 8 ianuarie - 5 februarie, temperaturile vor fi scăzute pe întreg teritoriul României. O lună de iarnă, în care, cel puțin deocamdată, se așteaptă ninsori în zona de est a țării. În săptămâna 8-15 ianuarie, valorile termice vor fi...
Atac dur al senatorului Ion Iordache, liderul PNL Gorj, la adresa inspectorilor Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorului, în urma controalelor din ultime zile, soldate, printre altele, cu închiderea temporară a unor unități. În timp ce Iordache vorbește despre ''motive superficiale'', reprezentanții ANPC transmit (și chiar probează cu fotografii) depistarea unor...
  România a absorbit fonduri europene de 90,84 miliarde de euro și a plătit la bugetul Uniunii Europene 29,21 miliarde de euro, rezultând un plus de 61,6 miliarde EUR, absorbție netă de fonduri nerambursabile reușită de țara noastră în 17 ani de apartenență la Uniunea Europeană, anunță hotnews.ro.   Cifrele de la...