Sorin Cîrțu, președinte de onoare al CSU Craiova, apreciază parcursul bun al echipei din acest sezon și spune că pentru câștigarea titlului este nevoie de continuitate, plus ceva forțe proaspete.
''Faptul că am revenit pe primul loc, poziție pe care am mai fost la începutul campionatului cu Mirel Rădoi, contează...
Craiova a învins Csikszereda, scor 5-0 (3-0), luni seară, pe teren propriu, într-un meci din etapa a XXI-a a SuperLigii, și termină anul pe prima poziție a clasamentullui.
Golurile au fost marcate de Matei (19`, 33`), Mora (40`) și Al Hamlawi (70`, 86`).
FILIPE COELHO: TREBUIE SĂ REVENIM CU FORȚE PROASPETE
„Campionatul...
Pavel Badea, director al Clubului Sportiv al Universității din Craiova, entitate aflată în parteneriat cu gruparea fotbalistică patronată de Mihai Rotaru, trece greu peste momentul Atena, însă, crede că, în aceeași formulă, CSU Craiova poate obține rezultate mari în viitor.
„Cu ceea ce rămânem este important, în sensul că avem...
Craiova a fost învinsă de AEK Atena, 2-3, după ce a primit goluri în minutule 90+8 și 90+15, iar astfel a ratat calificarea în faza următoare a Conference League. Oltenii au condus pe tabelă cu 2-0, goluri marcate de Bairam (minutul 30) și Cicîldău (minutul 59), dar din minutul...
Craiova întâlnește AEK Atena, joi seara, de la ora 22:00, în deplasare, în ultimul meci din grupa principală a Conference League. Oltenii sunt la un pas de calificarea în primăvara europeană, fiindu-le necesar un punct pentru a-și securiza atingerea obiectivului. În funcție de celelalte rezultate, echipa lui Mihai Rotaru...
Cristian Rizea, fost deputat PSD, personaj condamnat la închisoare pentru trafic de influență, spălare de bani și influențarea declarațiilor, a spus, pe rețelele de socializare, că Mirel Rădoi ar fi plecat de la Craiova după ce Mihai Rotaru și jucătorii ar fi aranjat meciuri din Cupa României, fără ca...
Sorin Cîrțu, președinte de onoare al CSU Craiova, nu își ascunde dezamăgirea, după ce oltenii au pierdut joi, pe teren propriu, în fața cehilor de la Sparta Praga.
„Nu vreau să fac o analiză, e treaba lor. Sunt dezamăgit. Au fost atâtea momente în timpul jocului pe care nu le-am...
Echipa de handbal băieți a Școlii Gimnaziale ''George Uscătescu'' Târgu Cărbunești a câștigat Faza județeană a Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar.
Competiția s-a desfășurat vineri, la Liceul cu Program Sportiv din Târgu Jiu, la finalul acesteia, elevii profesorului Iustina Diaconescu obținând locul I și calificarea la Faza regională.
Pe locul II...
Craiova a pierdut partida cu Sparta Praga, scor 1-2, întâlnire din runda a V-a a Conference League. Pentru olteni a marcat Nsimba (minutul 79), iar pentru oaspeți Rrahmani (minutul 50) și Rynes (minutul 85).
Trebuie sublliniat, Anzor, în minutul 35, a irosit un penalty, trimițând mingea peste poartă după ce...
Craiova a terminat la egalitate cu CFR Cluj, scor 1-1 (1-0), duminică seara, în Bănie, într-un meci din etapa a XIX-a a SuperLigii la fotbal, Pentru olteni a marcat Tudor Băluță (min. 37), iar ardelenii au punctat prin Louis Munteanu (min. 51). Alb-albaștri au dominat clar meciul și și-au...






























