Partida România – Bosnia și Herțegovina, programată pe 21 martie, prima din campania de calificare pentru Campionatul Mondial din 2026, se va disputa cu spectatori.
''Federația Română de Fotbal amintește că, în urma deciziei Tribunalului de Arbitraj Sportiv (TAS) de săptămâna trecută, sancțiunile impuse de organele jurisdicționale ale UEFA pentru...
CSM Târgu Jiu a învins SCM Universitatea Craiova, scor 43-29 (20-14), sâmbătă, pe teren propriu, într-un meci din etapa a XVII-a a Seriei B din Campionatul Național de Handbal Tineret - feminin.
Gorjencele au fost la cârma jocului cap-coadă, cu Ana Maria Chirea cea mai bună marcatoare, 9 goluri.
”A fost...
CSM Târgu Jiu va avea sâmbătă, 8 februarie, două jocuri de pregătire, cu Vulturii Fărcășești, de la ora 11.00, iar de la ora 13.00, cu CSC Negomir.
Lotul ''municipalilor'' va fi împărțit în două echipe, în ideea ca jucătorii, pe lângă acumulările fizice din această perioadă, să să aibă și...
Sorin Cîrțu, președinte de onoare la CSU Craiova, a confirmat revenirea lui Mirel Rădoi ca antrenor. Tehnicianul și-ar fi anunțat prezența la antrenamentul de marți după-amiaza.
„Probabil că știe că a lăsat ceva neterminat. El are o revanșă de luat. Eu îl aștept în sensul ăsta. Trebuie și pentru public,...
Portughezul Mario Felgueiras, managerul sportiv al CSU Craiova, a anunțat, din cantonamentul din Lunca Jiului, că gruparea din Bănie nu se grăbeşte cu achizițiile, fiind atentă să caute jucători mai buni decât cei pe care-i are în lot.
„Sunt jucători care vor să plece, şi clubul vrea să mai aducă...
Adrian Mititelu, patronul FCU Craiova, transmite că, într-o perspectivă nu foarte îndepărtată, va renunța la poziția din fruntea clubului de fotbal din Bănie.
''Când Adiță va dori să se implice cu adevărat, sunt sigur că va face lucrurile mult mai bine decât mine. A învățat din greșeli, dar, repet, trebuie...
CSM Târgu Jiu a învins Petrolul Țicleni, scor 3-0 (2-0), sâmbătă, în deplasare, într-un meci din cadrul etapei a VII-a a Ligii 4. Golurile CSM au fost marcate de Bebeto Lupuleț (min. 11 și 22) și Marian Habet(min.84).
Mario Găman: Încă o victorie în contul nostru
”Un joc foarte bun, pe...
Mihai Teja (46 de ani) a fost numit, marți, în funcția de antrenor principal al celor de la Vejle Boldklub, formație din prima ligă a Danemarcei, a anunțat golazzo.ro.
Din staff-ul său va face parte, ca secund, și Dragoș Militaru (34 de ani), fost antrenor principal la Unirea Dej, Chindia...
Eveniment rutier petrecut, în noaptea de miercuri spre joi, în zona de sud a municipiului Târgu Jiu. Salvatorii au intervenit în fața fostului restaurant ''La Rotaru'', în apropierea Școlii Gimnaziale ''Gheorghe Tătărăscu'' (Generală 1), pe strada ce duce de la Piața Mică spre Colegiul ''Ecaterina'', iar mai departe în...
CSU Craiova întâlnește Dinamo, sâmbătă, de la ora 22:00, pe stadionul Arcul de Triumf din Capitală, într-un meci din etapa a VII-a a SuperLigii la fotbal. Japonezul Takuto Oshima (CSU) a reușit să îi irite pe dinamoviști cu trimiteri la <<câini>> și <<pisici>>, dar, dincolo de ironii, este conștient...































