Tribunalul Gorj s-a pronunțat miercuri, în primă instanță, în procesul în care medicul chirurg  Gheorghe Neața a fost trimis în judecată pentru luare de mită în formă continuată. Potrivit decizie judecătorilor, octorul nu mai are voie să își exercite profesia timp de cinci ani și a primit șase ani cu...
Luna octombrie a anului 2025 a debutat cu temperaturi scăzute, sub media anuală, în județul Gorj. Potrivit datelor Administrației Naționale de Meteorologie, la ora 6:00, la Padeș temperatura a coborât la -1 grad Celsius, în timp ce la Târgu Jiu și Târgu Logreștri se înregistrau 4 grade Celsius. IMAGINE ANM:      
Un bărbat de 42 de ani, din Mușetești, Gorj, a fost atacat și agresat chiar în fața locuiței sale, marți dimineața. ''La data de 30.09.2025, ora 06:29, polițiști gorjeni au fost sesizați, prin apelul unic de urgență 112, de o femeie de 32 ani din comuna Mușetești, cu privire la...
  Horațiu Potra, fiul său și un nepot de-al lui Potra au fost arestați în Dubai, a anunțat Ministerul Justiției. Comunicat de presă privind arestarea unor cetățeni români pe teritoriul Emiratelor Arabe Unite, 29 septembrie 2025. ''Astăzi, 29 septembrie, la vârful Ministerului Justiției au fost purtate discuții, prin intermediul unei videoconferințe, cu...
Un tânăr de 18 ani, din Târgu Jiu, a fost reținut de polițiști, fiind bănuit de comiterea infracțiunilor de proxenetism și conducerea unui vehicul fără a poseda permis de conducere.   ''La data de 28 septembrie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale au continuat urmărirea penală față de un...
Echipele de salubrizare de la Edilitara au intervenit sâmbătă, în urma unei sesizări, pentru a strânge și ridica deșeurile aruncate la întâmplare lângă p clădire din zona centrală a municipiului Târgu Jiu.   ''Astăzi am primit o sesizare legată de gunoaiele aruncate la întâmplare în spatele unui bloc din zona centrală....
Șase copii internați la secția ATI a Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii „Sfânta Maria” din Iași au murit, în doar câteva zile, după ce s-au infectat cu o bacterie. Dintre cei șase, cinci erau bebeluși, iar unul avea 12 ani. Toți suferea de boli cronice. Primul deces a...
Doi tineri din Târgu Jiu, Gorj, au fost reținuți de polițiști pentru fapte cu violență. ''La data de 24 septembrie a.c., polițiști din cadrul Poliției Municpiului Târgu Jiu – Biroul de Investigații Criminale au identificat și reținut, pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă...
Un bărbat de 38 de ani, din Târgu Jiu, a transferat în conturile unui necunoscut 48.000 de lei.   ''La data de 23 septembrie a.c., polițiști din cadrul Poliției Municipiului Târgu Jiu – Biroul de Investigații Criminale, sub supravegherea Parchetului de pe Lângă Judecătoria Târgu Jiu. au reținut, pentru 24 de...
Claudia Cardinale, un monument al cinematografiei anilor 1960, a încetat din viaţă marţi, înconjurată de copiii săi la Nemours, lângă Paris.  "Ne lasă moştenirea unei femei libere şi inspirate, atât în parcursul său de femeie, cât şi de artistă'', a declarat impresarul Laurent Savry într-un mesaj trimis AFP. Actrița avea 87...