Un bărbat încarcerat în Penitenciarul Târgu Jiu a reușit să obțină o învoire de 24 de ore, potrivit legislației, și odată ieșit pe poartă a plecat spre locuință fostei soții. A pătruns fără drept în casă și a agresat-o pe femeie, aceasta fiind transportată la spital în urma loviturilor...
  Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus extinderea urmăririi penale față de Călin Georgescu, care, mai nou, face obiectul cercetărilor pentru infracțiunea de promovarea, în public, a cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni de genocid contra umanităţii şi de crime de război, precum...
  La data de 26 mai 2025, polițiști din cadrul Postului de Poliție Turcinesti și Postului de Poliței Bălănești au introdus în Centru de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Gorj, pentru 24 de ore , un bărbat de 33 de ani, din Turcinești, cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor...
Trei persoane din județul Iași au fost încătușate în urma unui furt comis pe raza județului Gorj. În fapt, sub pretextul comercializării unor covoare, suspecții au intrat în casa unui bărbat de 87 de ani, din Brănești, de unde au furat suma de 3.000 de lei.   ''La data de 23...
Un băiat de 18 ani s-a sinucis, spânzurându-se, într-o garsonieră din zona ARTEGO a municipiului Târgu Jiu. Alarma a dat-o o tânără, în noaptea de vineri spre sâmbătă. Echipajele medicale ajunse la fața locului nu au mai putut face nimic. Surse din zonă au precizat, pentru jienii.ro, că sinucigașul era elev...
ESTOFEX, o echipă de meteorologi europeni specializată în prognoza furtunilor, a emis, joi, a avertizare de nivel 2 pentru mai multe zone din România.     ''A fost emis un nivel 2 pentru zonele din NE-ul Bosniei și Herțegovina/N Serbiei. în V României, în principal pentru rafale puternice și grindină mare până...
Un bărbat de 56 de ani, din Plopșoru, Gorj, a fost încătușat după de, miercuri, a agresat un concetățean. ''La data de 21 mai a.c., polițiști din cadrul Poliției Orașului Turceni au fost sesizați prin apelul 112, de un bărbat de 50 de ani, din comuna Plopșoru, cu privire la...
O tânără de 17 ani, din comuna Mușetești, a fost reținută de polițiști, fiind bănuită de săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe și amenințare. ''În noaptea de 13/14 mai a.c., polițiștii au fost sesizați, prin apelul 112, de o femeie de 32 de ani, despre faptul că a fost...
Anchetă și o reținere după ce doi bărbați ar fi intrat într-o gospodărie din Turcinești, Gorj, și ar fi omorât un câine.   ''La data de 4 mai a.c., polițiști din cadrul Poliției Orașului Bumbești Jiu au fost sesizați prin apelul 112, de un bărbat, din comuna Turcinești, cu privire la...
  Energia produsă de turbinele eoliene, luni după-amiază, echivalează cu 40% din întregul consum al țării, potrivit datelor Transelectrica. Astfel, la ora 13:45, în sistemul energetic național intrau peste 2.100 de MW de energie eoliană. Consumul țării era de 5.390 MW, iar producția totală – 5.951 MW, diferența fiind exportată. Următoarea...