Ce se întâmplă cu alocațiile și pensiile în 2022. Turcan spune că nu se poate mai mult

 

Pensiile vor fi indexate cu minimum 6% anul viitor, intenția fiind ca procentul să fie mai mare, în timp ce alocaţiile vor fi majorate cu 20% de la 1 ianuarie 2022, a transmis, luni, ministrul interimar al Muncii şi Protecţiei Sociale, Raluca Turcan.

Un efort realist şi sustenabil bugetar pentru anul viitor înseamnă: creşterea alocaţiilor cu 20% de la 1 ianuarie, deci un plus de aproximativ 350 de milioane lei lunar, suplimentar peste cheltuiala de anul acesta; de asemenea, pensiile vor fi indexate cu minimum 6%, intenţia fiind ca această creştere să fie mai mare; vom menţine direcţia de creştere a salariului minim prin dialog cu partenerii sociali”, a spus Turcan, potrtivit Agerpres. 

Pensiile, asistența socială și șomajul – 90% din veniturile fiscale ale statului

 

Turcan Ministrul a subliniat că oamenii au nevoie de sprijin, iar presiunea creşterii preţurilor este majoră, dar Guvernul trebuie să păstreze echilibrul bugetar.

 

Acum alocăm în total doar pentru pensii, alocaţii, asistenţă socială şi şomaj aproximativ 133 de miliarde de lei pe an. Costul cheltuielilor cu pensii, salarii şi asistenţă socială este de peste 90% din total venituri fiscale ale statului. Toate solicitările PSD de majorări ar presupune pentru anul 2022 încă 16 de miliarde de lei în plus faţă de 133 de miliarde de acum. De unde am putea aloca aceşti bani? Din investiţii? Am arunca în aer singurul motor real de creştere economică! Singurul răspuns credibil este din cheltuirea atentă a fiecărui leu public sau euro intrat în ţară. Asta presupune: reforma pensiilor, reforma salarizării, asistenţa socială ţintită, atragerea banilor din PNRR şi exerciţiul financiar european viitor”. 

 

Articolul precedentGorj: Bărbat lovit de o mașină pe trecerea de pietoni
Articolul următorOlguța Vasilescu: Singura variantă a PNL este să coopteze PSD la guvernare. Este nevoie de o asumare, nu putem sta pitulați