Mai multe instituții publice și asociații vor organiza în weekend acțiuni speciale prin care se dorește marcarea Centenarului și comemorarea bătăliilor din primul război mondial. ”Asociația Tradiții Ostășești are plăcerea să vă invite la evenimentele de reconstituire istorico-militară, din Pasul Vâlcan și Poiana lui Mihai Viteazul, organizate în parteneriat cu Muzeul Județean Gorj, Consiliul Județean Gorj, Primăria Târgu Jiu și Primăria Vulcan, sub patronajul Ministerului Culturii și Identității Naționale. Începând de vineri, 24 august, și până duminică, 26 august, veți avea ocazia să asistați la evenimente comemorative, reconstituiri de bătălie cu efecte pirotehnice și scenarii care vor prezenta, pe viu, atmosfera luptelor din primul război mondial. În cadrul evenimentelor vor participa șase societăți de reconstituire istorică din toată țara, cu peste 30 de soldați și ofițeri, reprezentând Armata Română și Armata Germană din Marele Război”, transmite Asociația Tradiții Ostășești.
Acasă Principale Gorj Centenarul la Gorj: Evenimente unice! Reconstituiri de bătălie cu efecte pirotehnice și...