Cer reprogramarea meciului Pandurii – Jiul Petroșani: Este o bătaie de joc la adresa suporterilor

Reprezentanții celor două brigăzi care constituie galeria echipei de fotbal Pandurii Târgu Jiu cer diriguitorilor grupării sportive gorjene să facă diligențele necesare reprogramării meciului Pandurii – Jiul Petroșani, partidă din cadrul etapei a VIII a din Seria a VII a a Ligii 3 cu desfășurare stabilită de FRF pentru vineri, 15 octombrie, de la ora 15:00.

Brigăzile Regiment Tg-Jiu și Blue Boys 62 anunță oficial că NU se vor prezenta la meciul cu Jiul Petroșani, deoarece nu este normal ca partidele să fie programate vineri, la ora 15:00.
Da, știm că ora de disputare este stabilită standard de către FRF, dar fiind Liga 3, există posibilitatea de a reprograma meciul cu condiția ca și clubul oaspete să fie de acord.
Dorim un anunț oficial din partea clubului nostru, cu un motiv întemeiat sau cu refuzul clubului oaspete de a reprograma meciul, altfel noi nu ne vom prezenta la stadion. (…)
Considerăm că este o bătaie de joc la adresa suporterilor, deoarece ora meciului este una nepotrivită pentru toți iubitorii fotbalului din Târgu Jiu’‘, se arată într-un comunicat.