Un poliţist local din Rovinari a fost lovit cu pumnul în față de un tânăr, în timp ce intervenea pentru aplanarea unui conflict. Gheorghe Mihalache se afla în serviciu în noaptea de 8/9 august, când echipajul mixt polițist – jandarm a solicitat sprijinul patrulei poliției locale pentru a stingerea unui scandal între patru bărbați cu vârste cuprinse între 21 și 30 de ani. Ajuns la locul evenimentului, polițistul local a fost lovit cu pumnul în față de Ganea Dodu Daniel Costel, de 24 de ani, din localitate. Agresorul a fost condus la sediul Poliției Rovinari și reținut pentru 24 de ore. Vineri, 09.08.2018, Judecătoria Târgu Jiu a dispus arest la domiciliu pentru 30 de zile și cercetările continuă într-un dosar penal pentru ultraj.