Cercetător: În zona Gorjului vom avea cutremure mai mari decât cele pe care le știm noi

 Cercetătorul Mircea Radulian a transmis miercuri, într-o conferință de presă, că seismul de 5,7 de la Gorj, de marți, a depășit magnitudinea maximă pe care o indicau calculele Institutului Național pentru Fizica Pământului pentru zona respectivă.

 

Este o zonă seismică cunoscută de noi, de seismologi. Are o activitate în general slabă și moderată, de-a lungul timpului. Într-adevăr, ceea ce s-a întâmplat ieri și alaltăieri este o intensificare deosebit de mare a acestei activități în zonă. Este practic cea mai mare activitate seismică înregistrată în decurs de vreo 200 de ani, de când avem noi înregistrări (…). Calculele noastre indicau pentru această zonă o magnitudine maximă în jur de 5,5, deci practic s-a depășit această magnitudine. E clar că a fost o intensificare pronunțată a activității și bineînțeles că aceasta va schimba puțin harta de hazard seismic pentru zona respectivă, în sensul că pentru viitor vom avea în vedere cutremure mai mari decât cele pe care le știam noi”, a declarat, miercuri, Radulian.

Întrebat dacă se poate spune că zona Gorjului devine ”noua Vrancea”, Mircea Radulian a precizat:

 

Nu, în niciun caz. Să zicem până în 6, magnitudine 6, cam așa cred că se va schimba. Trebuie făcut un studiu ca să vedem exact. În orice caz, aceste estimări sunt estimări, dovadă că au fost depășite deja. Se bazează pe studiile de seismicitate și de tectonică din zonă”.

 

Articolul precedentGorj: Important! Miercuri, fără program cu publicul la pașapoarte, permise și înmatriculări
Articolul următorFC U Craiova, executată de Comisia de Disciplină. Oltenii pierd meciul cu Sepsi și primesc și alte sancțiuni