Accidentat grav în luna martie, într-un meci cu Oțelul Galați, Alexandru Cicâldău, mijlocașul CSU Craiova, transmite, printr-un vlog, că recuperarea sa decurge bine.
„E foarte bine că am început să fac mai multe lucruri. Am început să fac exerciții ceva mai fizice. După o perioadă atât de lungă, încep să îmi intru în ritm. E o perioadă de care am nevoie. Sper să joc cât mai repede. Asta îmi doresc cel mai mult.
Avem o dublă cu cei de la Sarajevo pe care trebuie să o câștigăm. Mai avem câteva zile de cantonament și sper să meargă lucrurile ca până acum. Trebuie să tratăm fiecare meci la victorie”, a spus Cicâldău.