Ciobanul cu oile moarte la Dănești nu vrea să plece: Ninsoarea și greul mi-au prăpădit turma

Ciobanul care a piedut jumătate de turmă la Dănești s-a plâns că este alungat din comună de autoritățile locale și, pe deasupra, a mai fost și amendat cu 400 de lei. Ilie Barbu este din comuna doljeană Celaru și de aproximativ doi ani ”bate” Gorjul în căutare de pășune pentru turmă. El spune că a fost nevoit să plece de acasă pentru că în localitatea de baștină nu are unde să își pască animalele.

”Eu sunt cu oile în satul Țârculești din comuna Dănești, județul Golj. Sunt cu animalele într-o vale, între dealuri. Pe 27 februarie am încercat să ies cu oile de aici și să le duc în sat, însă deja ninsese mult și nu am mai putut să trec dealul cu ele, așa că m-am întors. În trei-patru zile mi-au murit 150 de oi, capre, miei, iezi și alte animale. Multe dintre cele care au murit erau bătrâne. Eu, ca cioban, nu am unde să vând animalele bătrâne, nu sunt abatoare, nu mi le ia nimeni. Eu am oi din rasa Merionos și au lâna foarte scurtă, cele mai multe au murit de frig, nu cum s-a spus că au murit doar de foame. Eu am mai avut ceva nutreț. Nu suficient cât să se sature, dar nici să moară de foame atât de multe. Și acum, după ce am pierdut atâtea animale, și este o pagubă foarte mare, am mai primit amendă și de la DSV. E vorba de 400 de lei, pe care i-am achitat deja. Miercuri au venit aici autoritățile și m-au ajutat să le îngrop. Mi-au zis să plec, m-au gonit de aici, dar nu înțeleg de ce. Trebuie să trăiască toată lumea pe pământ”, a declarat, pentru GDS.ro, ciobanul.

Primarul localității natale a ciobanului, Celaru, susține că Barbu este cunoscut ca un om care își îngrijea animalele și a plecat din Celaru spre Gorj în urmă cu ani. ”În Celaru are casă, care este părăsită acum. E plecat în Gorj de ceva vreme, cu oile la pășunat. Cu vreo trei ani în urmă s-a dus cu ele în Gorj, însă iarna s-a întors, dar de doi ani nu s-a mai întors în perioada rece. Avea un număr mare de oi tot timpul. Eu știu că avea grijă de ele, tocmai de-asta a plecat cu ele în Gorj, pentru că aici, la Celaru, nu avem pășune și era nevoit să le pască prin canale. Impozitele le are plătite la zi”, a precizat edilul.

 

Articolul precedentPrimarul municipiului Târgu Jiu s-a întâlnit cu președintele Iohannis, la Cotroceni
Articolul următorAu datorii la stat. Zeci de gorjeni cu mașinile sub sechestru