Marcel Ciolacu, președintele PSD, a anunțat, marţi, că în situația în care se „va forţa” schimbarea Renatei Weber din funcţia de Avocat al Poporului, social-democraţii vor ataca decizia la Curtea Constituţională.
„Renate Weber e o instituţie din instituţiile statului de drept, Avocatul Poporului, CCR. Cum te apuci să ataci? Este pe mandat. De ce vii pe un anumit mandat şi ataci? Categoric, dacă vor forţa schimbarea doamnei Renate Weber, o să atacăm hotărârea la Curtea Constituţională. Şi categoric, în primul rând mă voi adresa familiei socialiştilor europeni şi nu numai pentru acest atac, până la urmă, la statul de drept. Nu ai justificările necesare să vii cu aşa ceva. Poate am uitat acele ordonanţe date noaptea, fără să ţii seama de drepturile şi libertăţile românilor, încălcând Constituţia. Nu ai voie, indiferent că e stare de război, că este pandemie, să creezi un asemenea precedent cum a creat preşedintele Iohannis susţinând un partid politic. A depăşit o linie roşie. Renate Weber a venit şi a spus – înţeleg că este pandemie, dar nu depăşiţi linia roşie de încălcare a drepturilor şi libertăţilor”, a declarat, la TVR, Ciolacu.