Ciolacu, discuții cu șeful Pro România: Eu cu Victor Ponta nu am fost niciodată certat

Între Marcel Ciolacu și Victor Ponta nu există un zid de comunicare, așa cum s-a interpretat în urma unor poziționări publice. Liderul PSD a arătat, luni seara, că se întâlnește la discuții cu șeful Pro România, subliniind că pe Victor Ponta nu l-a considerat niciodată adversar politic.

Astăzi, m-am văzut cu domnul Victor Ponta. Am stat astăzi de vorbă o perioadă considerabilă. Am vorbit mai multe. Eu cu domnul Victor Ponta n-am fost niciodată certat. Avem păreri diferite și abordări diferite. Fiecare își vede interesul formațiunii pe care o reprezintă. Mi se pare normal. Nici în afara partidului, eu nu am dușmani politici, am adversari politici. Nu l-am considerat un adversar politic niciodată pe Victor Ponta. Îi comentez anumite decizii politice și chiar sunt îndreptățit. Mi-ar plăcea să recunoască”, a spus la B1 TV, Ciolacu.