Ciolacu: În acest moment s-au îndeplinit toate cerințele inițiale ale liderilor de sindicat din Educație. Să ne gândim la copii

 

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, transmis, miercuri, că s-au îndeplinit toate cerinţele iniţiale ale liderilor de sindicat din Educaţie. ”Avem un memorandum, avem şi o ordonanţă, astfel că trebuie să ne gândim la copii şi să închidem anul şcolar”, a spus acesta.

 

Cred că este o decizie corectă, am văzut şi ministrul Justiţiei că a ieşit şi a făcut lămuririle în ceea ce priveşte anexele . Din punctul meu de vedere, lucrurile sunt foarte clare. În următoarea grilă, salariul debutantului va pleca de la salariul mediu brut pe economie. (..) Eu cred că e un moment în care s-au îndeplinit toate cerinţele iniţiale ale liderilor de sindicat. În acest moment, când avem un memorandum, avem şi o ordonanţă (..) cred că din acest moment trebuie să ne gândim la copii şi să închidem anul şcolar ca, pe urmă, împreună cu ministrul Muncii să terminăm grila, aşa cum ne-am asumat, pe 15”, a declarat social-democratul.

Memorandumul va fi adoptat în şedinţa Executivului de mâine, 8 iunie 2023, şi va fi publicat în Monitorul Oficial al României, pentru a consolida garanţiile guvernamentale privind prioritizarea Educaţiei în viitoarea grilă de salarizare şi utilizarea ca sistem de referinţă a salariului mediu brut pe economie pentru salariul debutantului/asistentului universitar.
Articolul precedentFotbalist de la U Craiova, cel mai bun dribleur din SuperLigă
Articolul următorTârgu Jiu: Pe două importante artere rutiere se va turna covor asfaltic nou