Premierul Marcel Ciolacu a anunţat, marți, că România va renegocia PNRR până pe data de 31 august. În același timp, transmite că țara noastră nu va intra în recesiune economică.
”Vom renegocia PNRR până pe 31 august pentru a reprioritiza proiectele de care România are cu adevărat nevoie – nu ce au visat noaptea nepricepuții care au lăsat cel mai mare deficit bugetar din istoria modernă a țării! Trebuie să scoatem acel procent aberant de 9,4 din PIB legat de cheltuielile cu pensiile, să negociem cum vom închide jalonul cu pensiile speciale și să reformăm administrația de stat! Ar fi o greșeală pe care eu nu mi-o asum sub nicio formă ca noi să nu luăm anumite măsuri, în acest moment, când trebuie luate, mai ales în zona bugetară. Noi avem creștere economică și vom avea creștere economică! România nu intră în recesiune, dar are un moment de depășit în ceea ce privește asumarea deficitului. Dacă nu se înțeleg aceste lucruri eu îmi pun mandatul pe masă și ne întoarcem la români, fiindcă românii au întotdeauna dreptate!”, a transmis Ciolacu.