Ciolacu: Se cere suspendarea lui Iohannis. Mă mir că nu și amnistia și grațierea

Marcel Ciolacu, președinte interimar PSD, a precizat, duminică seara, că s-a început strângerea de semnături pentru depunerea unei moțiuni de cenzură, cu precizarea că demersul politic respectiv nu se va concretiza pe durata stării de alertă. În același timp, șeful social-democraților a lansat ironii la adresa colegilor care au cerut suspendarea președintelui Iohannis.

Se poate creiona o majoritate. Noi am anunțat foarte clar că nu depunem o moțiune de cenzură pe perioada unei stări de urgență sau unei stări de alertă. Mi se pare normal, și așa este haosul mult prea mare. Este o decizie politică luată în interiorul PSD și eu sunt de acord cu ea, dar am anunțat, totodată, că am început să strângem semnăturile necesare pentru moțiunea de cenzură și să lucrăm la textul moțiunii, din mai multe motive. (…)

Am văzut și părerile unora din interiorul partidului, și din afara partidului că trebuie să îl suspendăm pe Iohannis, mă mir că nu mi-au cerut să vin și cu un proiect de lege de amnistie și grațiere, ca să răsturnăm iarăși masa”, a declarat, la B1 TV, Ciolacu.