Președintele USR, Dacian Cioloș, cere partidelor aflate la guvernare să stopeze intrarea în plată, de la 1 ianuarie, 2022, a pensiilor speciale pentru aleșii locali.
”Le cer șefilor coaliției toxice PNL-PSD-UDMR să ia rapid decizia ca guvernul lor să abroge intrarea în plată de la 1 ianuarie a pensiilor speciale pentru aleșii locali.
România nu-și mai permite o nouă castă de privilegiați.
Le cer domnilor Cîțu și Ciolacu să explice pensionarilor cu venituri mici pe care îi țin în sărăcie de ce ei și partidele lor se opun eliminării pensiilor speciale pentru aleșii locali, care pot ajunge la 7.000 de lei. În 26 de zile, aceste noi pensii speciale vor intra în plată, dacă nu sunt oprite acum”, a transmis Cioloș.