Senatorul Florin Cîrciumaru nu a avut parte doar de aplauze și felicitări după ce a anunțat că a votat stimulente financiare pentru dascăli și personalul auxiliar din școli pe perioada stării alertă și de urgență, situații impuse de pandemia cauzată de Covid-19.
Mai mulți cetățeni i-au atras atenția liderului social-democrat că situația economică a României este mai mult decât delicată, statul nu este un sac fără fund și, până la urmă, tot omul care pleacă la serviciu riscă să se infecteze cu noul coronavirus.
”Am votat, astăzi, în Plenul Senatului, ca dascălii și personalul auxiliar din învățământ să primească # stimulentefinanciare pe toată perioada stării de alertă și de urgență pentru implicarea și expunerea în față riscului răspândirii coronavirusului COVID-19.
Pentru a-și ascunde incompetența, Guvernul Orban ne acuză că susținem legi populiste. De fapt, așa își protejează cetățenii actualul guvern! Însă noi considerăm că este un ajutor pe care și acești eroi îl merită, pentru că își riscă sănătatea, viața pentru a forma și educa generația de mâine.
Astfel, potrivit legii PSD, cadrele didactice, precum și personalul didactic auxiliar și personalul nedidactic din învățământul preuniversitar și universitar de stat, din învățământul particular acreditat și din unitățile de învățământ preuniversitar înflințate în structura instituțiilor de învățământ superior,
vor primi un stimulent de risc în cuantum de 2.000 de lei lunar, respectiv de 1500 de lei lunar acordat pe toată durata stării de alertă și a stării de urgență, pentru implicarea și expunerea în față riscului răspândirii coronavirusului COVID-19”, a transmis senatorul.
”Avem doar obligația de a cotiza…”
Pe lângă corul format din simpatizanți și persoane ce ar urma să beneficieze de respectivele bonificații, au existat cetățeni care au reacționat negativ la adresa fostului primar din Târgu Jiu și a inițiativei PSD.
Măsură populistă…
”Este o măsură populistă, riscul de covid este pentru toata lumea care lucrează în colectiv. Nici medicii nu trebuie sa beneficieze de acel stimulent, fiindcă au salariul de la stat destul de bun! Economia tării este la pământ și PSD-ul încarcă și mai mult cheltuielile cu angajații statului!”
Toți suntem expuși riscului…
”Toți cei care plecam de acasă la serviciu, și circulăm cu mijloacele de transport în comun, suntem expuși riscului, dar nu ne dă nimeni nimic. Noi nu suntem eroi, noi muncim să ținem economia, cât de cât. De ce nu propun parlamentarii ăștia miloși și pentru noi ceva stimulente de la stat, că doar starul e sac fără fund? Gândiți-vă bine, domnilor, nu lăsați copiilor noștri o țară datoare, că, oricum, de ai voștri sigur ați avut grijă”
Noi nu avem drepturi…
”Noi, cei care lucrăm la patron, nu avem drepturi, avem doar obligația de a cotiza pentru ca cei care lucrează la stat sa aibă multe drepturi”, au scris, revoltați, oamenii.